Premierul Nicolae Ciucă a dat detalii, într-un interviu, despre cum îşi petrece timpul în familie, el vorbind şi despre formaţia preferată, despre clubul sportiv pe care îl susţine şi despre motivele pentru care părinţii săi nu s-au bucurat atunci când a devenit şef al Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ascult toate genurile de muzică. Acum sunt la o anumită vârstă... mi-a plăcut foarte mult U2 şi îmi place în continuare. Îmi place şi muzica populară, chiar foarte mult, activităţi normale, sunt un om cât se poate de normal”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru Antena 3, într-un interviu difuzat marţi seară.

Ciucă a mai povestit că are o nepoată cu care îi place să petreacă puţinul timp liber pe care îl petrece acasă.

El a menţionat că cei din familie îi spun ”Nicu” şi că totdeauna i-au spus pe nume.

Întrebat de ce nu s-au bucurat părinţii săi când a fost propus prim ministru, Ciucă a răspuns: ”Pentru că probabil că se aşteptau ca, după o viaţă, să le acord mai mult timp, să fiu mai mult timp cu ei”.

Primul ministru a mărturisit şi că, făcând liceul militar la Craiova în perioada în care Universitatea Craiova era ”iubirea alb-albastră” a microbiştilor, a rămas suporter al formaţiei craiovene. Premierul se mai declară suporter al clubului Steaua, ”indiferent de sport”.

Ciucă a mărturisit să nu a mai îmbrăcat uniforma militară din ziua în care a trecut în rezervă, spunând că uneori îi este dor să o poarte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.