Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a declarat sâmbătă că în noua lege a salarizării, la care se lucrează la minister, se doreşte ca sporurile să fie de maximum 20%, astfel încât să nu mai fie categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât preşedintele României. Ea a mai spus că reforma pensiilor a fost stabilită ca prioritară în negocierile cu Comisia Europeană, astfel că se va veni în perioada următoare cu legea pensiilor speciale şi cu legea pensiilor bazate pe contributivitate.
”Avem deja pregătit proiectul de lege, trei variante de anexe în cazul profesrilor dar şi pe întreaga lege, Banca Mondială lucrează deja la un impact bugetar pe aceste variante, iar la final variantele vor fi prezentate coaliţiei pentru a se lua o decizie şi binenţeles Comisiei Europene, a spus ministrul Muncii într-o intervenţie la Antena 3.
Simona Bucura Oprescu a precizat că dacă anvelopa salarială, în 2016, când au început evaluarea pentru anul 2017 de când avem legea salarizării era de 65 de miliare acum s-a ajuns l a 120 sau 130 de miliarde.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Asta ne arată pe de o parte că anvelopa a crescut şi trebuie foarte bine analizat impactul bugetar dar în acelaşi timp constatăm cu toţii că există inechităţi, discrepanţe în ceea ce priveşte legea salarizării unitare”, a arătat ea.
Întrebată când va fi gata legea, ministrul Simona Bucura Oprescu a afirmat că în negocierea cu Comisia Europeană s-a căzut de acord să existe o prioritizare a pensiilor. ”Vom veni cu pachetul de pensii de serviciu şi pensii pe contributivitate în cererea de plată 3, ceea ce înseamnă că aceasta este prioritatea ministerului”, arătat Bucura Oprescu, adăugând că în paralel se lucrează şi pe legea salarizării, tot ca o prioritate.
Ministrul a precizat că în noua lege a salarizării îşi propun să încurajeze performanţa, să reaşeze legea astfel încât în interiorul familiilor ocupaţionale cât şi între familii, să nu mai existe discrepanţe.
În plus, Simona Bucura Oprescu a arătat că îşi propun ca sporurile să fie de maximum 20%, astfel încât ”să nu mai ajungă în situaţia constatată acum, în care, deşi există o ierarhizare, în plată sunt categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât preşedintele, care ar trebui să aibă cel mai mare salariu din România”.
”Mi se pare unul dintre cele mai importante câştiguri ale reformei pe care o facem, aceasta de a corela venitul pe care îl ai şi cu performanţa, cu valoarea muncii pe care tu o prestezi. Este foarte important ca cel puţin pe partea de sector bugetar, să nu fie suficient să ai un loc de muncă, să nu fie suficient să intri în sistem ci să fie important să ai rezultate, să fii eficient, pentru a avea venituri mai bune”, a afirmat Bucura Oprescu, precizând că este un principiu la care ţine foarte mult şi care se va regăsi în noua lege.
Simona Bucura Oprescu a mai afirmat că şi în cazul legii pensiilor su tot trei scenarii de lucru ca şi la salarizare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.