Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a catalogat, vineri, în cadrul unui forum de afaceri care a avut loc la Ploieşti, drept ”o abordare corectă” aplicarea de către unele ţări unor măsuri economice ”în afara prevederilor europene”, dacă aceste măsuri sunt în interesul ţării sau al cetăţenilor acesteia, Teodorovici susţinând că ”în Uniunea Europeană vorbim de o mare familie, dar fiecare luptă pentru ei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„De multe ori suntem mult prea latini, trebuie să devenim mai pragmatici, adică să ne vedem interesul ca ţară. În Uniunea Europeană, vorbim de o mare familie, dar fiecare luptă pentru ei. De asta noi ca ţară trebuie să ne vedem interesul atunci când aplicăm anumite măsuri, chiar şi de multe ori în afara prevederilor europene. O să spuneţi poate: cum, şi încălcăm.. Nu, nu încălcăm şi chiar dacă încălcăm şi e interesul nostru ca ţară, încălcăm, ne asumăm. Sunt ţări europene care asta fac, nu aplică anumite obligaţii europene pentru că nu este în interesul companiilor proprii sau cetăţenilor din acele ţări, îşi asumă chiar şi mersul la Curtea Europeană de Justiţie ştiind că într-un final trebuie să aplice acea prevedere, dar pentru a câştiga cât mai mult au o astfel de abordare. Nu e nimic să spunem ilegal... Este o abordare corectă” a afirmat, vineri, Eugen Teodorovici în cadrul unei întălniri a oamenilor de afaceri români şi italieni care a avut loc la Palatul Administrativ din Ploieşti.

Ministrul Finanţelor a invocat, în acest context, Codul Fiscal adoptat în anul 2015, care a fost contestat, dar care a dat rezultate foarte bune.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Aşa că Guvernul României de ceva timp încoace a început să aplice şi măsuri... cu câteva sincope, perioade de timp când, din păcate, au mai fost şi alţii care s-au ocupat de economie, ştiţi foarte bine, un cod fiscal din 2015, a fost cel mai liberal cod fiscal. Cu excepţia a două, trei persoane, toţi au fost împotriva acelui cod fiscal, de la ambasade, Comisia Europeană, Consiliul Fiscal şi mulţi, mulţi alţii. Astăzi, cifrele macro au în mare parte la bază aceste măsuri din Codul Fiscal din 2015” a mai spus Teodorovici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.