Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero a participat luni, 5 februarie, la deschiderea celei de-a 62-a sesiune a Comisiei pentru Dezvoltare Socială a ONU de la New York, în care au fost prezentate modalităţile pentru implementarea de politici sociale juste, incluzive şi eficiente, prin creşterea eforturilor pentru realizarea protecţiei sociale universale, accesibilă şi de calitate, şi a serviciilor de îngrijire, sănătate şi educaţie de calitate, la preţuri accesibile pentru toţi. Ministrul a arătat că trebuie abordate cauzele profunde ale inegalităţii, instabilităţii politice şi strămutării. Într-un moment în care prea mulţi cetăţeni se simt excluşi, o mai mare responsabilitate şi transparenţă sunt esenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În discursul său, Natalia Intotero a subliniat importanţa Agendei 2030 a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă în vederea promovării priorităţilor şi a eforturilor actuale şi viitoare în beneficiul copiilor şi al tinerilor, al omenilor în general, precum şi a parteneriatului la nivel mondial în acest sens, arată ministerul într-un comunicat oficial. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anul 2024 marchează aniversarea Anului Internaţional al Familiei, respectiv a proiectelor dedicate familiei în general – creşterea natalităţii, politici de susţinere a educaţiei, a incluziunii sociale pentru copii şi tineri din toate categoriile sociale.
 
”Trebuie abordate cauzele profunde ale inegalităţii, instabilităţii politice şi strămutării. Într-un moment în care prea mulţi cetăţeni se simt excluşi, o mai mare responsabilitate şi transparenţă sunt esenţiale. În plus, asigurarea accesului universal la asistenţă medicală de calitate, educaţie, condiţii de trai decente reprezintă prioritatea principală în beneficiul prosperităţii familiei”, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.
 
De asemenea, Intotero a subliniat în discursul său că ”educaţia trebuie tratată ca un proces care pregăteşte generaţiile tinere pentru provocările viitorului care se desfăşoară pe parcursul vieţii, încurajând inovaţia, meritocraţia, gândirea critică constructivă, curiozitatea, comportamentul şi emanciparea.
 
”Un electorat implicat şi bine educat se află în centrul unor societăţi democratice puternice. Crearea unui mediu în care tinerii simt că vocea lor contează este crucială. Tinerii sunt actualii şi viitorii custozi ai democraţiei. Pentru a menţine o societate democratică, trebuie să investim în copiii şi tinerii noştri”, a arătat ministrul Familiei. 
 
Potrivit Nataliei Intotero, ”cel mai bun mod de a face acest lucru este de a investi în sistemele noastre educaţionale”.
 
”În România, educaţia este gratuită pentru copiii şi tinerii din toate liceele. De asemenea, sistemul educaţional românesc oferă burse pentru studenţii eminenţi care studiază în universităţi. Recent, România a adoptat legile educaţiei intitulate "România Educată". Totodată, România a acordat Ministerului Educaţiei cel mai mare buget pentru anul 2024, fiind de 4,3 % din PIB, iar politicile derulate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse vin, în acest sens, cu proiecte suplimentare – înfiinţarea centrelor de zi pentru copiii din medii defavorizate; organizarea taberelor pentru studenţi, atât pentru cei din ţară, cât şi pentru cei care trăiesc în Diasporă; campaniile de informare în rândul tinerilor privind pericolele la care sunt expuşi – droguri sau alte substanţe interzise; programele guvernamentale pentru studenţi şi familiile tinere, campaniile privind meseriile viitorului desfăşurate în colaborare cu celelalte ministere din cadrul Guvernului. Toate aceste politici sunt în concordanţă cu Agenda 2023 Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu politicile Uniunii Europene”, a subliniat Intotero. 
 
Ministrul a precizat că ”lumea se confruntă cu noi provocări complexe în fiecare zi, subminând pacea şi securitatea internaţională, drepturile omului şi dezvoltarea durabilă şi niciun răspuns viabil nu poate fi găsit în afara unui sistem multilateral eficient”.
 
În încheierea discursului, Natalia Intotero s-a declarat optimistă şi sigură că, ”lucrând împreună, în cadrul organizaţiilor internaţionale precum ONU şi UE şi prin acorduri bilaterale, vom putea face faţă acestor provocări şi vom prevala pentru a asigura un viitor mai bun pentru toţi şi pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.