Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut joi o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Mariya Gabriel. Şefii diplomaţiilor română şi bulgară au abordat teme de interes central ale agendei bilaterale, cu accent asupra cooperării sectoriale. În plus, s-a abordat totodată tema extinderii spaţiului Schengen, fiind reiterat obiectivul comun de coordonare în vederea finalizării, cât mai curând posibil, a procesului de aderare a României şi Bulgariei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Discuţia celor doi oficiali a avut loc pe fondul unui dialog dinamic şi aprofundat, subsumat Parteneriatului Strategic bilateral, marcat cel mai recent de vizita la Bucureşti, la 14 iulie 2023, a prim-ministrului Republicii Bulgaria, Nikolai Denkov, precum şi de întrevederea celor doi prim-miniştri în marja reuniunii la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei privind situaţia de securitate regională, la 21 august 2023, la Atena”, transmite MAE.

Potrivit comunicatului oficial, ”şefii diplomaţiilor română şi bulgară au abordat teme de interes central ale agendei bilaterale, cu accent asupra cooperării sectoriale”.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În context, Ministrul Luminiţa Odobescu a evidenţiat interesul părţii române, confirmat de partea bulgară, pentru intensificarea contactelor bilaterale sectoriale în vederea avansării proiectelor comune, în special cele din domeniul infrastructurii. Miniştrii Luminiţa Odobescu şi Mariya Gabriel au abordat totodată tema extinderii spaţiului Schengen, fiind reiterat obiectivul comun de coordonare în vederea finalizării, cât mai curând posibil, a procesului de aderare a României şi Bulgariei”, precizează MAE.

Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei a fost războiul de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia. În context, ministrul român a prezentat sprijinul ferm şi substanţial al României pentru Ucraina, materializat în multiple moduri, inclusiv prin facilitarea tranzitului de cereale ucrainene prin România.

Cei doi oficiali au convenit continuarea unei coordonări strânse pe aspecte de interes prioritar ale agendei bilaterale, europene şi de securitate, mai spune MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.