Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a mulţumit omologului său marocan Nasser Bourita pentru rolul fundamental pe care l-au avut serviciile de informaţii din acest stat în demersurile eliberării cetăţeanului român Iulian Gherguţ, care a fost răpit în urmă cu opt ani în Burkina Faso.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, Odobescu a avut o convorbire telefonică vineri cu Nasser Bourita, ministrul Afacerilor Externe, al Cooperării Africane şi al Marocanilor Rezidenţi în exterior al Regatului Maroc, precizează MAE, în comunicatul de presă.

„În cadrul convorbirii, a fost reliefat nivelul excelent al cooperării bilaterale româno-marocane în diverse domenii precum cooperarea industrială, agricultura, educaţia şi cercetarea, managementul situaţiilor de urgenţă, cooperarea militară sau cooperarea judiciară”, mai arată sursa citată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cei doi miniştri au fost de acord că progresul bilateral din ultima perioadă trebuie stimulat pe mai departe nu numai prin implementarea proiectelor existente în toate aceste domenii, dar şi prin identificarea de noi iniţiative de cooperare. De asemenea, cei doi miniştri au salutat coordonarea strânsă în ceea ce priveşte relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Maroc. De asemenea, a fost subliniată voinţa comună de continuare a contactelor bilaterale de nivel pe linia ministerelor afacerilor externe,  precum şi a altor ministere.

Totodată, ministrul Luminiţa Odobescu a adresat mulţumiri omologului marocan pentru rolul fundamental pe care l-au avut Serviciile de Informaţii Marocane în cadrul procesului de eliberare a cetăţeanului român Iulian Gherguţ, conform sursei menţionate.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, referitor la demersurile permanente efectuate de către Celula de criză interinstituţională, constituită din MAE şi instituţiile competente, în rezolvarea situaţiei cetăţeanului român Iulian Gherguţ, răpit în Burkina Faso, că acesta a fost eliberat şi se află, la acest moment, în siguranţă, pe teritoriul României.

În 2019, românul Iulian Gherguţ, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso, şi care a fost răpit în 2015, era ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini, scria AFP în urmă cu patru ani, publicând informaţia în contextul unor noi răpiri care avuseseră loc în acea perioadă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.