Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor acuză că parlamentarii nu au fost invitaţi la acţiunile de marcare a Zilei Europei, la Arad, lucru care s-a întâmplat şi anterior, la ceremonia de celebrare a Zilei Veteranilor de Război. ”Îi sugerez domnului prefect Toth să studieze Legea ceremonialului militar. Ar afla, de pildă, care e ordinea de precădere la depunerea de coroane. Şi de aici ar afla că în România mai există, încă, şi Parlament”, a transmis Fifor.
”Am crezut că modul de organizarea a ceremoniei de celebrare a Zilei Veteranilor de Război de la Arad a fost doar o eroare de management şi cooperare instituţională din partea noului prefect de Arad, domnul Toth Csaba. Pentru că altfel nu găsesc nicio explicaţie plauzibilă la omisiunea de a invită la ceremonie parlamentarii de Arad. Unul dintre ei chiar fost ministru al Apărării Naţionale şi actualmente vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor”, a scris, duminică, pe Facebook, Mihai Fifor.
Acesta acuză, însă, că situaţia s-a repetat de Ziua Europei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astăzi, domnul Toth recidivează şi, la ceremonia prilejuită de marcarea Zilei Europei, uită iar că Aradul are şi parlamentari aleşi, nu doar Primărie şi Consiliu Judeţean. Profit de ocazie pentru a-i sugera domnului prefect Toth să studieze Legea ceremonialului militar. Ar află, de pildă, care e ordinea de precădere la depunerea de coroane. Şi de aici ar află că în România mai există, încă, şi Parlament. Că îi place sau nu domniei-sale acest lucru, contează mai puţîn. Treaba domnului Toth Csaba e să respecte legea şi protocolul impus de astfel de manifestări. În rest, să auzim numai de bine, domnule prefect! Sperasem că lucrurile pot fi altfel în Prefectura după plecare sinistrului personaj Stoian de acolo. Dar la oameni noi, năravuri vechi, bag seama....”, a mai scris Fifor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.