Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi, despre reorganizarea ministerelor, că au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere iar din cele 486 de instituţii aflate în subordine, au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii. Guvernul a transmis şi un centralizator privind măsurile de reorganizare la nivel ministerelor şi instituţiilor aflate în subordine/coordonare la data de 3 iulie 2024.
UPDATE - Guvernul a transmis un centralizator privind măsurile de reorganizare la nivel ministerelor şi instituţiilor aflate în subordine/coordonare.
Astfel, la data de 03.07.2024, toate ministerele (aparatul central) au parcurs procesul de reorganizare, exceptând MAI care are nevoie de avizul CSAT şi MApN care este exceptat de la proces.
La nivelul instituţiilor centrale, reorganizate, au fost desfiinţate 455 posturi de execuţie şi 236 posturi de conducere. Din cele 486 instituţii aflate în subordine/coordonare au finalizat procesul de reorganizare 429 instituţii. În urma reorganizării instituţiilor aflate în subordine/coordonare au fost desfiinţate 2431 posturi de execuţie şi 2177 posturi de conducere.
- Ministerul Finanţelor a parcurs procesul reorganizare. S-au desfiinţat 19 posturi de conducere. Toate cele 6 instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate, desfiinţând 701 posturi de conducere. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a parcurs procesul reorganizare desfiinţând 44 posturi de execuţie şi 7 de conducere. Din 15 instituţii aflate în subordine/coordonare, 12 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 176 posturi de execuţie şi 127 posturi de conducere.
- Ministerul Justiţiei a parcurs procesul reorganizare, desfiinţând 4 posturi de execuţie şi 3 posturi de conducere. Din 8 instituţii aflate în subordine/coordonare, 5 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 185 posturi de execuţie şi 106 posturi de conducere. Ministerul Educaţiei a parcurs procesul de reorganizare desfiinţând 79 posturi de execuţie şi 16 de conducere.
Din cele 56 instituţii aflate în subordine/coordonare, 42 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 987 posturi de execuţie şi 486 posturi de conducere.
- Ministerul Culturii a parcurs procesul reorganizare, desfiinţând 19 posturi de execuţie şi 4 de conducere. Toate cele 92 instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate desfiinţând 26 posturi de execuţie. Ministerul Afacerilor Externe a desfiinţat 5 posturi de conducere.
Din 4 instituţii aflate în subordine/coordonare 2 instituţii au fost reorganizate desfiinţând 11 posturi de execuţie şi 6 posturi de conducere.
- Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului a parcurs procesul reorganizare, desfiinţând 42 posturi de execuţie şi 17 posturi de conducere.
Din cele 10 instituţii aflate în subordine/coordonare, 7 au fost reorganizate, desfiinţând 135 posturi de execuţie şi 54 posturi de conducere. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost reorganizat. Au fost desfiinţate 84 posturi de execuţie şi 93 posturi de conducere. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând, astfel, 14 posturi de execuţie şi 20 posturi de conducere.
Din 7 instituţii aflate în subordinea/coordonarea ministerului 5 instituţii au trecut prin procesul de reorganizare, desfiinţând 153 posturi de execuţie şi 59 posturi de conducere.
- Ministerul Sănătăţii a parcurs procesul de reorganizare. Din 159 de instituţii aflate în subordine/coordonare, 156 au finalizat procesul de reorganizare desfiinţând 371 de posturi de execuţie şi 44 de posturi de conducere.
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost reorganizat. În ceea ce priveşte instituţiile din subordine sau/sau coordonare, au fost desfiinţate 2 instituţii aflate la nivel central şi 67 de instituţii aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terţiari de credite. Au fost desfiinţate 176 de funcţii de conducere. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare sunt instituţii care au rol esenţial în atragerea fondurilor europene şi în efectuarea plăţilor către fermieri şi au făcut obiectul Ordonanţei de Urgenţă privind reorganizarea.
- Ministerul Energiei a finalizat procesul de reorganizare desfiinţând 11 posturi de execuţie şi 6 de conducere. Cele 2 instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate, desfiinţând 8 posturi de execuţie şi 3 posturi de conducere. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a finalizat procesul de reorganizare şi a desfiinţat 1 post de conducere si 1 post de execuţie. Din cele 44 instituţii aflate în subordine/coordonare, o instituţie a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 6 posturi de execuţie şi 4 de conducere.
- Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 52 posturi de execuţie şi 17 posturi de conducere. Din 18 instituţii aflate in subordine/coordonare, o instituţie a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând astfel, 37 posturi de execuţie şi 7 de conducere. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a fost reorganizat. Au fost desfiinţate 44 posturi de execuţie şi 16 posturi de conducere. Cele doua instituţii aflate în subordine sunt în proces de reorganizare.
- Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 6 posturi de execuţie şi 1 post de conducere. Din cele 6 instituţii aflate în subordine/coordonare 5 au finalizat procesul de reorganizare şi au desfiinţat 125 posturi de execuţie şi 289 posturi de conducere.
- Secretariatul General al Guvernului a fost reorganizat şi s-au desfiinţat 55 posturi de execuţie şi 11 posturi de conducere. Din 36 instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului, 18 instituţii au parcurs procesul, desfiinţând astfel 211 posturi de execuţie şi 115 posturi de conducere. Cancelaria Prim-Ministrului a parcurs procesul de reorganizare desfiinţând astfel 2 posturi de execuţie şi 1 post de conducere. Ministerul Apărării Naţionale consideră că nu se impune elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizare. Ministerul Afacerilor Interne şi 3 instituţii aflate în subordine/coordonare se aşteaptă aviz CSAŢ.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”La data de 3 iulie 2024, toate ministerele au parcurs procesul de reorganizare exceptând ministerul Afacsrilor Interne care are nevoie şi de avizul CSAT care va fi luat cu proxima şedinţă a CSAT iar MapN este exceptat de la acest proces, din considerente specifice ale activităţii sale. La nivelul instituţiilor centrale, reorganizate, au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere iar din cele 486 de instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestor ministere, au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii, plus cele de astăzi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Mihai Constantin a precizat că este un proces în desfăşurare, iar oarte multe proiecte de reorganizare au fost aprobate în faze intermediare, în primă lectură, sau la nivel de analiză.
”Este un proces în derulare. Criteriile care stau la baza acestei reforme sunt plafonul de 8% posturi de conducere, din numărul total de angajaţi, eliminarea automată a posturilor vacante din organigramă şi adaptarea ministerelor şi a instituţiilor din subordine la realităţile legate de atragerea de fonduri europene”, a completat el.
Întrebat cu cât s-au redus cheltuielile statului, în urma reorganizării, Constantin a menţionat că este o întrebare validă, dar la care nu are răspunsul.
”Va trebui evaluat şi centralizat acest lucru. Când se va termina tot procesul care este în desfăşurare se va face şi o centralizare şi evaluare a acestui impact pozitiv din punct de vedere al reduceri icosturilor şi a creşterii eficienţei”, a mai spus Mihai Constantin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.