Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre o candidatură la prezidenţiale, că a anunţat că reflectează foarte serios la această candidatură şi că cel mai probabil va candida. Orban a precizat că obiectivul său fundamental pentru 2024 este să nu câştige PSD preşedinţia României pentru că dacă câştigă, 10 ani de zile vor avea tot.
”Am anunţat că reflectez foarte serios la această candidatură, cel mai probabil da”, a spus Orban, întrebat dacă se gândeşte să intre în cursa pentru preşedinţia României.
Despre o alianţă pe dreapta, liderul Forţa dreotei a arătat că el este ”un om realis iar ecuaţia alegerilor din 2024 este o ecuaţie pe care încă nu o putem anticipa sută la sută”.
”Nu se ştie, va merge PSD împreună cu PNL, eu cred că ăsta este planul lui Iohannis. Inclusiv la alocale este posibil să meargă, pentru că am auzit mulţi baroni din partea PNL-ului, mai puţin din zona PSD care, ca să îşi prezerve poziţiile, le-ar conveni să facă o alianţă să fie susţinuţi la Consiliile Judeţene şi la municipii.
Ludovic Orban a mai arătat că este greu de făcut o evaluare a modului în care va arăta scena politică la începutul lui 2024, ţinând cont că primele vor fi alegerile europarlamentare, apoi locale în septembrie, parlamentare şi prezidenţiale.
”Trebuie luate nişte decizii. Obiectivul meu fundamental pentru 2024 este să nu câştige PSD-ul preşedinţia României pentru că dacă câştigă, 10 ani de zile vor avea tot”, a afirmat Ludovic Orban.
Liderul Forţa dreptei a precizat că ”gândeşte o strategie pentru a maximiza şansele de câştigare a prezidenţialelor cu un candidat decent, democratic”. ”Astăzi, PNL semănă din ce în ce mai mult cu PSD şi e din ce în ce mai nefrecventabil”, a completat el.
Despre o forţă de dreapta, Ludovic Orban a menţionat că a deschis un dialog cu potenţiali parteneri din opoziţie care sunt apropiaţi ca gândire politică, cu două formaţiuni, USR şi PMP.
”Noi am deschis un dialog. După dialog urmează cooperări, acţiuni comune”, a mai afirmat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.