Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus luni, într-o conferinţă de presă, că bătălia cu PSD-ALDE se va da pe “toate fronturile”, astfel că liberalii au început deja pregătirea unei strategii privind o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.
“Voi face tot ce este legal, constituţional şi omeneşte pentru a scăpa România de năpasta care a lovit-o şi care se cheamă Dragnea. M-am ţinut şi mă voi ţine de cuvânt. (...) Bătălia noastră cu aceasta coaliţie toxică continuă şi se va da pe toate fronturile, cu siguranţă cu o moţiune de cenzură şi începem pregătirea strategiei pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură. De asemenea, vom ataca toţi miniştrii incompetenţi, care şi-au demonstrat cu prisosinţă incapacitatea lor de a face lucruri bune la ministerele pe care le conduc”, a afirmat Ludovic Orban.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul PNL a spus că vrea aplicarea strategiei pentru moţiunea de cenzură cât mai repede, pentru “maximizarea” şanselor ca aceasta să fie adoptată de Parlament.
“Vrem să începem aplicarea acestei strategii cât mai repede, astfel încât să maximizăm şansele acestei moţiuni de a trece. (…) Garantat vom depune o moţiune de cenzură, dar o vom depune, repet, în momentul în care vom considera cea mai mare şansă ca această moţiune să treacă”, a continuat liderul PNL.
Preşedintele USR, Dan Barna, a susţinut luni, într-o conferinţă de presă, că discută cu PNL care este momentul oportun pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, afirmând că suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii ar putea fi "exact temeiul care să justifice o moţiune de cenzură".
“Moţiunea de cenzură foarte probabil se va întâmpla în această legislatură (sesiune parlamentară - n.r.). Discutăm cu colegii din PNL care va fi cel mai bun moment oportun pentru demararea ei. O astel de iniţiativă (suspendarea contribuţiilor la Pilonul II de pensii – n.r.) ar putea să fie exact temeiul care să justifice o moţiune de cenzură”, a explicat Dan Barna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...