Secretarul general al PNL, fost ministru al Transporturilor Lucian Bode, a declarat marţi, după vizita de lucru la obiectivul de investiţii rutiere Drum Expres Craiova-Piteşti, tronsonul 3 Valea Mare-Coloneşti, că îşi doreşte ca România să atingă borna asumată în PNRR, de 3000 km de autostrăzi.
”În urmă cu 4 ani, PNL a reuşit să schimbe paradigma, plecând de la modelul economic bazat pe consum la un model bazat pe stimularea investiţiilor. Am reuşit să semnăm ordinele de începere a lucrărilor pentru tronsonul 2 care s-a dat în trafic anul trecut, în octombrie 2020 am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru tronsonul 3, inaugurat în câteva zile”, a spus Bode.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Secretarul general al PNL a precizat că în 2020 guvernul liberal a alocat aproape 800 milioane lei pentru finanţarea acestui obiectiv .
”Într-un singur an, Guvernul a alocat aproape 25% din sumele necesare pentru finanţarea lucrărilor. Avem un constructor serios care realizează obiectivul cu 6 luni înainte de termen. ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 km, finalizat, dat în trafic Îmi doresc ca România să atingă borna asumată în PNRR, 3000 km de autostrăzi”, a mai arătat Bode.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.