Liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu recunoşte că există o problemă la nivel de partid, care ar trebui analizată serios şi pe care Liviu Dragnea "trebuie să o recepţioneze". Buzatu spune însă că şi cei care au ridicat problema ar trebui criticaţi pentru modul în are au făcut acest lucru, prin "acea scrisoare superficială”.
"Este clar că dacă s-a născut o asemenea problemă, ea trebuie examinată cu toată seriozitatea pentru că nu cred că fără niciun motiv, chiar dacă în unele cazuri sunt motive strict personale sau de relaţie interpersonală, s-a convocat o structură decizională a partidului. Eu sunt de părere că trebuie să analizăm această problemă, să vedem care sunt cauzele, să dăm dovadă de răspundere reală. Cred că am exclus ipoteza că ne excludem unii pe alţii din partid, după-aia plecăm şi de la guvernare aşa cum a făcut domnul Victor Ponta, scriind pe Facebook”, a declarat Dumitru Buzatu înaintea şedinţei CEx al PSD.
El mai spune că Liviu Dragnea trebuie să recepţioneze această problemă, însă ar trebui criticaţi şi cei care au ridicat-o pentru modul în care au făcut acest lucru, prin „acea scrisoare superficială”.
"E clar că a fost o problemă şi domnul Dragnea trebuie să o recepţioneze, dar cred că şi modul în care au ridicat problema, cu acea scrisoare superficială, cam trebuiesc şi ei criticaţi niţel”, a mai spus Buzatu.
Întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă ar fi potrivită ca lider de partid, preşedintele PSD Vaslui a spus că nu există un tipar exact al conducătorului PSD ca să poată spune dacă este sau nu potrivită.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.