Primarul liberal al Iaşiului Mihai Chirica susţine că USR PLUS şi-a propus să blocheze din start negocierile pentru formarea unei alianţe la Iaşi, el precizând că apariţia USR PLUS este ”un accident politic”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mihai Chirica a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută la scurt timp după eşecul negocierilor dintre PNL şi USR PLUS pentru încheierea unei alianţe la Iaşi că USR PLUS a vrut din start să blocheze negocierile.

”Scopul lor a fost să distrugă negocierile şi să rămânem în scandal la Iaşi. Este foarte clar de câtă credibilitate se mai poate bucura un partid care a înşelat atât de uşor aşteptările ieşenilor. Apariţia acestui partid, sau acestei alianţe, în 2020 este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm în cele din urmă, dar nu este mai puţin clar faptul că nu există sub nicio formă dorinţă de a face ceva pentru ieşeni, ci doar de a continua un scandal ce se pare că nu mai ia sfârşit”, a declarat primarul Chirica.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Primarul Iaşiului a anunţat că în următoarea şedinţă de Consiliu Local vor fi votaţi cei doi viceprimari ai municipiului, unul de la PNL, iar celălalt ”de la un alt partid politic”.

Reprezentanţii USR PLUS s-au retras de la negocierile programate luni cu PNL Iaşi, motivând că la discuţii a venit doar primarul Mihai Chirica, nu şi liderul filialei judeţene, Costel Alexe.

Potrivit reprezentanţilor USR PLUS, Mihai Chirica a încercat “un bluf“, în timp ce “PNL a demonstrat că face doar exerciţii de PR şi nu are niciun interes să susţină proiecte pentru ieşeni“.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.