Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri la evenimentului de redeschidere a Casei Memoriale „George Pop de Băseşti”, că la baza oricărei societăţi sănătoase stau respectul faţă de personalităţile vizionare ale trecutului şi „preţuirea valorilor care ne definesc, acestea fiind punţi ale dialogului şi ale convieţuirii”.
„Redeschiderea Casei Memoriale «George Ion Pop de Băseşti», după reabilitarea sa, are o importanţă deosebită atât pentru maramureşeni, cât şi pentru păstrarea vie a moştenirii noastre istorice. Ne aflăm într-un loc relevant pe harta României, care sper că va deveni un reper pe harta turismului cultural, o destinaţie pentru cei care doresc să cunoască una dintre personalităţile care şi-au dedicat întreaga viaţă unirii românilor. Momentul de astăzi este un prilej mai mult decât potrivit pentru acordarea Medaliei aniversare «Centenarul Marii Uniri» unei instituţii - Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş - pentru contribuţia la păstrarea moştenirii istorice şi a mesajului patriotic al marelui unionist, inclusiv prin restaurarea casei sale memoriale. La temelia oricărei societăţi sănătoase, în construirea unui viitor pentru toţi, stau respectul faţă de trecut şi faţă de personalităţile vizionare care l-au marcat şi preţuirea valorilor care ne definesc, acestea fiind punţi ale dialogului şi ale convieţuirii. Tocmai de aceea, încurajez ca astfel de demersuri să fie făcute şi în alte locuri din ţară. Sunt încă multe monumente istorice uitate ori lăsate în paragină, pe care administraţiile locale trebuie să le restaureze pentru a le reda comunităţilor”, a afirmat Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei în judeţul Maramureş.
Şeful statului a adăugat că demersuri precum redeschidere a Casei Memoriale „George Pop de Băseşti” arată că ne preţuim şi ne protejăm identitatea şi valorile care ne-au condus să fim parte a unei Europe umaniste şi democratice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Astfel de demersuri sunt mărturiile noastre că ne preţuim şi protejăm identitatea şi valorile care ne-au condus să fim parte a Europei umaniste şi democratice. Revitalizarea locurilor istoriei şi culturii nu este expresia melancoliei ori a unei întoarceri spre trecut, ci reprezintă investiţii în educaţia şi formarea tinerei generaţii, şanse de dezvoltare locală, oportunităţi pentru încurajarea turismului în regiune. Despre George Pop de Băseşti ştim că a fost purtătorul, până la sfârşitul vieţii, al idealului naţional, acela al Marii Uniri. Personalitatea lui este mai puţin cunoscută publicului larg, cu toate că îi atribuim astăzi merite istorice importante: mă refer aici la lupta pentru recunoaşterea drepturilor românilor din Transilvania, dar şi la rolul pe care l-a avut în coagularea politică a acestora, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, a mai arătat Iohannis.
Preşedintele României a amintit de Centenarul Marii Unirii pe care l-a sărbători ţara noastră în urmă cu doi ani.
„În urmă cu doi ani, sărbătoream Centenarul Marii Uniri chiar în oraşul în care a fost proclamată Unirea. În acest an, cu mai puţin de o lună înainte de sărbătoarea noastră naţională, onorez memoria unuia dintre realizatorii acestui ideal naţional chiar în locul în care a trăit până la sfârşitul vieţii. George Pop de Băseşti şi-a văzut visul împlinit: românii îşi făuriseră statul pentru care el au luptat. Această reverenţă simbolică exprimă recunoştinţă şi transmite, totodată, un mesaj naţiunii: personalităţi precum George Pop de Băseşti - pentru ceea ce au înfăptuit şi pentru forţa idealurilor pe care le-au transmis urmaşilor - trebuie să rămână în prim-planul memoriei publice. În final, vă încurajez, stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, să continuaţi preocuparea faţă de memoria lui, prin iniţiative care să îi aducă la lumină meritele şi prin promovarea acestui spaţiu, astfel încât acesta să ocupe locul binemeritat în circuitul istoric şi turistic al Maramureşului”, a conchis şeful statului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.