Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele parlamentare la consultări la Palatul Cotroceni în vederea desemnării viitorului premier, luni 14 decembrie, transmite Administraţia Prezidenţială. Primul partid care va avea discuţii cu şeful statului este PSD, urmat de PNL, Alianţa USR-PLUS, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), UDMR şi minorităţile naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) şi ale art. 103 din Constituţia României, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

Consultările vor avea loc luni, 14 decembrie a.c., după următorul program:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

- Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);

- Ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);

- Ora 13:00 – Alianţa USR-PLUS;

- Ora 14:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);

- Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

- Ora 16:00 – Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. 

O primă rundă de discuţii între liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR a avut loc joi, iar la prima parte a întâlnirii a participat şi preşedintele Iohannis. Negocierile şi discuţiile vor continua şi sâmbătă. 

PNL îl propune pe Florin Cîţu premier, USR-PUS pe Dacian Cioloş, iar PSD l-ar vrea pe Alexandru Rafila ca propunere de prim-ministru. 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seară, la TVR, că PSD nu ar trebui să meargă la consultările de la Cotroceni, dacă nu este invitat ca partid câştigător al alegerilor parlamentare. El a adăugat că reprezentanţii partidelor de dreapta şi preşedintele Klaus Iohannis nu ţin cont de rezultatul votului de duminică.

„Trebuie să revenim în spiritul şi litera Constituţiei. Primul partid care trebuie chemat la Cotroceni trebuie să fie PSD şi sper din tot sufletul ca preşedintele să nu facă greşeala să invite PNL înainte. (...) Voi avea o discuţie cu colegii mei. Dacă nu suntem invitaţi ca partid câştigător să mergem cu propunerea noastră, să nu mergem la aceste consultări. Cred că perioada campaniei şi a jignirilor a trecut şi este timpul ca preşedintele să intre în haina constituţională”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform stiri.tvr.ro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.