Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională în legătură că u legea privind suplimentele alimentare, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului argumentează, în obiecţia de neconstituţionalitate că modul de adoptare încalcă Legea fundamentale şi anume competenţa primei Camere sesizate.
Legea stabileşte cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare. În acest sens, actul normativ transpune în dreptul intern Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la apropierea legislaţiilor statelor membre privind suplimentele alimentare şi creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare directă a Regulamentului (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare, şi a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, precum şi a Regulamentului (UE) nr. 515/2019 al Parlamentului European şi al Consiliului privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru.
Totodată, legea sesizată la CCR stabileşte Ministerul Sănătăţii ca autoritate competentă în domeniul suplimentelor alimentare pe bază de: vitamine; minerale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale; substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu extracte vegetale şi/sau animale; amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu extracte vegetale şi/sau animale, cu substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, cu plante şi/sau produse ale stupului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„De asemenea, sunt reglementate condiţiile generale privind introducerea pe piaţă a suplimentelor alimentare, pe baza certificatului de notificare, în acord cu Regulamentul nr. 515/2019, precum şi modul de etichetare şi de efectuare a publicităţii suplimentelor alimentare”, mai arată şeful statului în textul sesizării.
Preşedintele Iohannis susţine că pe 30 octombrie 2012, Senatul, în calitate de prim for sesizat, a respins proiectul de lege privind suplimentele alimentare, însă Camera Deputaţilor l-a adoptat pe 20 octombrie a.c., cu un număr de 26 amendamente admise, potrivit raportului comun al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi al Comisiei pentru sănătate şi familie.
Totodată, forma iniţiatorului, avută în vedere, dezbătută şi respinsă de prima Cameră competentă, prevedea, în domeniul suplimentelor alimentare, o competenţă partajată a autorităţilor, între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională Anti-Doping, în funcţie de compoziţia de bază a acestor suplimente.
„Însă, potrivit art. 1, respectiv art. 10 din forma legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Ministerul Sănătăţii este stabilit ca unică autoritate competentă în domeniul suplimentelor alimentare, atât în procedura de introducere pe piaţă, cât şi în cea de constatare a faptelor de încălcare a legii şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale. Analizând parcursul legislativ al legii criticate şi comparând formele acesteia din momentul iniţierii şi de la momentul adoptării se poate observa că în Senat, ca primă Cameră sesizată, textele şi soluţiile mai sus amintite nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională faţă de forma iniţiatorului şi implicit a primei Camere sesizate. Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată şi să hotărască asupra soluţiilor legislative nou introduse de Camera decizională”, mai arată textul obiecţiei de neconstituţionalitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.