Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea pentru înfiinţarea şi funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale, care defineşte Punctul Gastronomic Local ca o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situată într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, directă către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit legii, ”Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situaţie într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse alimentare, după reţele specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan”.

Planul local este reprezentat de unitatea administrativ-teritorială de care aparţine Punctul Gastronomic Local şi/sau de locul de domiciliu al persoanei care deţine Punctul Gastronomic Local, precum şi de unităţile administrativ-teritoriale limitrofe acestora. Produsele alimentare din oferta Punctului Gastronomic Local se prepară din materii prime disponibile pe plan local, provenite în principal din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători şi colectori de produse forestiere nelemnoase.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Punctul Gastronomic Local poate funcţiona în incintele existente în locuinţe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, crame, adăposturi pescăreţti, fonduri de vânătoare, crescătorii de vânat, complexuri de vânătoare, centre de colectare a ciupercilor şi fructelor de pădure, centre de colectare a vânatului, ocoale silvice, mănăstiri, precum şi în alte construcţii şi amenajări dintr-o localitate rurală, unde se desfăşoară una sau mai multe activităţi conexe cu producţia primară de produse agricole, pescuitul, vânătoare, recoltarea sau colectarea produselor forestiere nelemnoase”, prevede legea..

Punctul Gastronomic Local poate înfiinţat de către persoane fizice şi persoane juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a acestui tip de unitate, la Direcţia Sanitată Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de pe raza judeţului unde acesta îşi desfăşoară activitatea.

Înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a Punctului Gastronomic Local de către persoanele fizice se realizează în baza atestatului de producător însoţi de copia carnetului de comercializare, a carnetului de membru vânător vizat pe anul în curs, a permisului de pescuit comercial vizat pe anul în curs sau a autoritzaţiei de recoltare a produselor forestiere nelemnoase eliberată de autorităţile competente, după caz, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare

. Înfiinţarea unui Punct Gastronomic Local de către persoanele fizice ce sunt producători locale este realizată în baza atestatului de producător sau a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Veniturile realizare de persoanele fizice ca urmare a desfăşurării activităţii ca Punct Gastronomic Local reprezintă venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină pe baza normelor de venit, conform prevederilor legii 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

„În vederea valorificării superioare a producţiei primare şi accelerării procesului de dezvoltare rurală, inclusiv a serviciilor din spaţiul rural, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sprijină dezvoltarea Punctelor Gastronomice Locale, prin acţiun specifice de informare, promovare i difuzar eîn mediul online: site-uri media, aaplicaţii mobile şi orice alte mijloace de informare în masă”, prevede legea. 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin unităţile subordonate la nivel naţional, judeţean şi local, poate să organizeze gratuit cursuri de formare profesională pentru persoanele fizice sau juridice care doresc să înfiinţeze un Punct Gastronomic Local, în limita competenţelor stabilite de legislaţie.

De asemenea, Ministerul Agriculturii va propune măsuri pentru acordarea de sprijin în vederea înfiinţării sau susţinerii activităţii Punctelor Gastronomice Locale, în limita prevederilor bugetare. Ministerul Agriculturii, prin Agenţia Naţională a Zonei Montane, întocmeşte şi gestionează Registurl Punctelor Gastronomice Locale pe baza datelor din lista puvblică care se poate consulta/accesa de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.