Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Legea are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate.
 
Programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituţiile care gestionează fonduri naţionale şi europene, în vederea atingerii ţintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului şi apelor, arată nota de fundamentare.
 
„În cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente şi care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele categorii de investiţii: sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale şi în unităţile administrativ-teritoriale cu o populaţie de sub 2.000 de locuitori”, mai prevede actul normativ.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.