Şeful statului Klaus Iohannis l-a primit, miercuri la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu, însoţit de o delegaţie parlamentară din Republica Moldova, a transmis Administraţia Prezidenţială. Discuţiile au vizat parcursul european al Republicii Moldova, fiind salutată demararea pregătirilor pentru viitoarea şedinţă comună de Guvern, care va avea loc la Chişinău, în viitorul apropiat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Preşedintele Klaus Iohannis a adresat felicitări pentru victoria forţelor politice pro-reformă, pro-democratice şi pro-europene la alegerile anticipate din 11 iulie şi pentru alegerea lui Igor Grosu în funcţia de Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele României a salutat prezenţa înaltului oficial de la Chişinău la deschiderea sesiunii Camerei Deputaţilor a Parlamentului României şi a menţionat oportunitatea unei cooperări aprofundate şi consecvente, inclusiv la nivelul celor două Parlamente, pentru luarea deciziilor necesare avansării agendei bilaterale, precum şi a parcursului european al Republicii Moldova.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susţinere în procesele de transformare, modernizare şi de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană dintre cele două state.
 
În context, au fost abordate măsurile necesare pentru accelerarea proiectelor bilaterale menite să conecteze Republica Moldova, prin România, cu spaţiul Uniunii Europene şi să aducă beneficii reale la nivelul întregii societăţi. De asemenea, a fost salutată demararea pregătirilor pentru viitoarea şedinţă comună de Guvern, care va avea  loc la Chişinău, în viitorul apropiat”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
 
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, în şedinţă comună, de la ora 17.30, plen comun la care va participa preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu, cu ocazia începerii celei de-a doua sesiuni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.