Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, marţi, că formaţiunea este de acord cu organizarea alegerilor anticipate, dar precizează că nu susţine posibilitatea votării pe liste suplimentare în orice judeţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”OUG adoptată săptămâna trecută modifică în mod mascat sistemul electoral actual, deoarece ar permite oricui să voteze pe orice listă de judeţ - indiferent de domiciliul stabil din cartea de identitate. De exemplu, dacă 100.000 de studenţi sau 70.000 de persoane fără viză de flotant vor putea vota în judeţul Cluj, atunci rezultatul judeţului Cluj va fi distorsionat”, a declarat, marţi, liderul UDMR.

Potrivit acestuia, OUG creează posibilitatea organizării în aceeaşi zi a alegerilor locale şi parlamentare, însă această prevedere a fost declarată, în mod repetat, neconstituţională de Curtea Constituţională.

”Avem şi altă o situaţie cu care nu putem fi de acord: am intrat in procedura de 60 de zile prevăzute de Constituţie pentru dizolvarea Parlamentului, perioadă în care trebuie să respingem de două ori investirea guvernului pentru a se ajunge la convocarea alegerilor anticipate – însă nici până în prezent nu cunoaştem regulile jocului, nu cunoaştem textul OUG”, a mai spus liderul UDMR. 

Potrivit acestuia, există două posibilităţi pentru declanşarea alegerilor anticipate.
”1. Având în vedere cadrul legal actual, să stabilim data alegerilor anticipate pentru 5 iulie (deoarece mai curând nu este posibil); 2. Să adoptăm un proiect de lege prin care să reducem termenul de 90 de zile, dar să nu mai reglementăm şi celelalte aspecte, pentru a nu schimba regulile jocului din mers”, a mai spus Kelemen Hunor.

Acesta s-a întâlnit, marţi, cu premierul Ludovic Orban pentru a discuta despre organizarea alegerilor anticipate.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.