Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a transmis vineri că, având în vedere interesul public manifestat faţă de modificarea Codurilor penale, subliniază importanţa contribuţiei şi implicării reprezentanţilor CSM, PICCJ şi asociaţiilor profesionale în procesul de consultare privind modificarea Codurilor penale. De asemenea, spune Iordache, nu se doreşte incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raţionamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat, ci Comisia urmăreşte “sporirea garanţiilor de independenţă ale magistraţilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt investiţi”.
Acesta afirmă că dezbaterile din cadrul Comisiei s-au purtat asupra proiectului iniţial pus în dezbatere publică şi transmis spre consultare, căruia i-au fost ataşate pe parcurs toate iniţiativele parlamentare, individuale sau de grup.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Comisia asigură, pe această cale, opinia publică, că scopul pe care şi l-a propus este să îmbunătăţească această legislaţie, în primul rând prin transpunerea unor Directive europene, implementarea unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi din perspectiva unor nevoi rezultate din aplicarea practică a acestora”, se mai arată în comunicatul de presă.
În aceeaşi sursă se mai arată că nu se doreşte incriminarea unor fapte, iar Comisia urmăreşte “sporirea garanţiilor de independenţă ale magistraţilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt investiţi”.
“Nicidecum Comisia nu urmăreşte incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raţionamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat. De altfel, consecventă abordării avute şi în materia Legilor Justiţiei, Comisia a urmărit şi va urmări sporirea garanţiilor de independenţă ale magistraţilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt investiţi”, mai spune Florin Iordache.
Comisia specială pentru legile justiţiei a început marţi dezbaterea asupra Codului penal, iar săptămâna viitoare urmează să fie supuse la vot modificările. Astfel, în săptămâniile viitoare vor fi dezbătute şi modificate Codul de procedură penală şi Codul civil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.