Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, că în 1 ianuarie anul viitor vor creşte toate pensiile cu rata inflaţiei, dar ulterior, prin acel mecanism de recalculare, vor creşte diferenţiat, iar unele nu vor creşte pentru că sunt la pragul maximal, şi altele vor creşte mai mult sau mai puţin. El a precizat că PNL este partidul care din 2020 până în 2022 a crescut pensiile de trei ori, iar procentul atinge 40%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a precizat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că legea pensiilor a fost lucrată de specialiştii Casei Naţionale de Pensii, condusă de un liberal, Daniel Baciu.

”PNL este partidul care (..) din 2020 până în 2022 a crescut pensiile de trei ori, procentul atinge 40%. Valoarea punctului de pensie a crescut sub guvernările liberale, în termeni concreţi de la 1265 până la 1700 şi ceva în prezent”, a spus Stroe, adăugând că legea pensiilor este jalon în PNRR. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că ”este corect şi onest ca în momentul în care anunţi public creşterea pensiilor să ai în vedere susa de finanţare”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Toată confuzia a pornit de la nişte cifre avansate public cu impact bugetar mult superior celui prognozat iniţial, şi anume 55 de miliarde, şi un procent de 40%, declaraţie care s-a dovedit cu un pronunţat caracter populist sau politicianist, faţă de 32 de miliarde care este efortul suplimentar în termeni reali”, a explicat Stroe.

El a precizat că la 1 ianuarie anul viitor vor creşte toate pensiile cu rata inflaţiei, dar ulterior, prin acel mecanism de recalculare, vor creşte diferenţiat, iar unele nu vor creşte pentru că sunt la pragul maximal, şi vor fi pensii care vor creşte mai mult sau mai puţin.

”Deci nu putem vorbi de creşteri exagerate”, a spus Ionuţ Stroe. ”Domnul Boloş într-un mod firesc a cerut discuţii suplimentare pentru a vedea că ceea ce spunem este şi sustenabil”, a menţionat Stroe, arătând că avizul acestuia a avut anumite comentarii şi condiţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.