Purtătorul de cuvânt al USR PLUS Ionuţ Moşteanu a anunţat că, în cazul în care CCR va decide să admită conflictul între Guvern şi Parlament privind depunerea moţiunii de cenzură, atunci partidul din care face parte va depune o altă moţiune alături de AUR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Depunem imediat încă una”, a explicat Ionuţ Moşteanu, întrebat luni la Parlament ce va face USR PLUS, dacă CCR va decide că e neconstituţionaşă procedura depunerii moţiunii de cenzură.

„Noi avem o moţiune, din punctul nostru de vedere este o moţiune validă. Vom aştepta decizia CCR, vom avea o discuţie şi în grupul parlamentar, şi în Biroul Naţional, însă vom merge în aceeaşi direcţie, în a-l da jos cât mai repede de la Palatul Victoria pe Florin Cîţu, pentru că în momentul ăsta fiecare zi pierdută e o zi pierdută pentru România. România trebuie guvernată, urmează o iarnă complicată, cu creşteri de preţuri la energie şi dacă vom avea o iarnă foarte grea, va fi îngrozitor pentru mulţi români. E nevoie să fie un Guvern cu o susţinere solidă şi trebuie clarificată această susţinere cât mai repede”, a mai explicat liderul deputaţilor USR PLUS.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Moşteanu a precizat că în locul lui Ludovic Orban la şefia Camerei Deputaţilor va fi o persoană care va reprezenta o majoritate în forul legislativ.

„În momentul ăsta nu este clară care mai este majoritatea, care mai este Puterea, care este opoziţia. Preşedintele va fi ales de o nouă majoritate, o să vedem, dacă premierul continuă această prietenie cu PSD, foarte probabil va fi o monedă de schimb pentru Marcel Ciolacu, pentru a-i asigura voturile de supravieţuire în continuare”, a conchis el.

Premierul Florin Cîţu a afirmat că, în cazul în care Curtea Constituţională dă o soluţie marţi de a admite conflictul juridic între Executiv şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură, atunci preşedinţii Camerei şi Senatului trebuie să demisioneze pentru că au susţinut o procedură viciată prin care au vrut să dea jos Guvernul.

Curtea Constituţională are pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, de la ora 10.00, cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată prim-ministru al Guvernului, potrivit agendei oficiale publicate pe site-ul instituţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.