Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu a solicitat demiterea lui Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al PSD Neamţ, considerând că autosuspendarea este „prea puţin”. „Trebuie să dispară definitiv din viaţa politică, din fruntea Consiliului Judeţean Neamţ”, a adăugat Moşteanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Autosuspendarea din funcţie nu înseamnă demitere. Baronul condamnat PSD de Neamţ, Ionel Arsene, s-a autosuspendat azi din funcţia de preşedinte PSD Neamţ. E prea puţin. Ionel Arsene este condamnat în primă instanţă pentru corupţie. Este omul care a atribuit contractul de reabilitare a podului prăbuşit unei firme de casă PSD. Trebuie să dispară definitiv din viaţa politică, din fruntea Consiliului Judeţean Neamţ. Curaj, domnule Marcel Ciolacu. Demiteţi baronul din PSD”, a scris Ionuţ Moşteanu, joi pe Facebook.
 
Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei PSD Neamţ, după ărăbuşirea podului de la Luţca. Preşedintele de CJ i-a trimis documentul liderului partidului, Marcel Ciolacu, la scurt timo după ce acesta i-a cerut să facă un pas în spate, au precizat surse din PSD pentru News.ro.
 
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spunea, marţi, că preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene are maturitatea politică necesară de a se autosuspendat de la şefia filialei PSD Neamţ pe perioada anchetei demarată după ruperea podului de la Luţca, eveniment în urma căruia un bărbat a fost rănit.
 
Ciolacu mai preciza că deja a discutat cu Arsene despre acest lucru.
 
Un pod rutier s-a rupt, joia trecută, în judeţul Neamţ, iar un autocamion şi o autoutilitară au fost surprinse în zonă. În urma acestui eveniment, un bărbat a fost rănit.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.