Preşedintele Klaus Iohannis subliniază, într-un comunicat, că, prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române şi a servit cu abnegaţie, demnitate şi responsabilitate ţara în care s-a născut. El îşi exprimă speranţa că societatea românească şi reprezentanţii ei politici nu vor lăsa ca moştenirea lui Mihai I să se piardă. Preşedintele consideră că avem în continuare nevoie în viaţa noastră publică de continuitatea acţiunilor familiei regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea şi simţul datoriei, precum şi loialitatea faţă de interesele fundamentale ale statului român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Klaus Iohanni a primit cu îndurerare vestea morţii Majestăţii Sale Regele Mihai I.

„Personalitate remarcabilă a României contemporane, servindu-şi ţara cu mult angajament şi responsabilitate, domnind probabil peste cea mai tulbure perioadă din secolul XX, Regele a ştiut mereu să fie un model de comportament şi atitudine. Prin modul în care a acţionat ca şef al statului nostru, prin curajul şi dăruirea de care a dat dovadă, Mihai I a transformat sintagma «Regele şi Patria» într-una care i-a definit întreaga viaţă”, afirmă şeful statului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Klaus Iohannis subliniază: ”Cu credinţă şi încredere în misiunea sa, Mihai I a domnit peste vremuri în care democraţia a fost pusă la grea încercare şi în care respectarea drepturilor omului a fost o misiune dificilă. Cu toate acestea, rolul său în apropierea noastră de valorile europene este pe deplin cunoscut astăzi. El s-a opus cu tărie extremismelor, în încercarea de a-şi salva Ţara şi Poporul, şi de aceea merită pe deplin respectul şi omagiul nostru”.

Preşedintele aminteşte că Mihai I, ultimul şef de stat al unei puteri beligerante în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi Mareşal al Armatei Române, a contribuit decisiv la scurtarea războiului şi la salvarea a sute de mii de vieţi omeneşti.

”Regele a apărat cu toate puterile şi prerogativele sale statalitatea în momentele cele mai dificile ale domniei. O nedreptate istorică l-a îndepărtat de la domnie şi l-a alungat din ţară, dar acest trist eveniment nu l-a împiedicat ca în amarul Exil să rămână ataşat continuu valorilor autentice şi credinţei neabătute că România va reveni la statutul firesc de stat european democratic”, afirmă Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis precizează că, după 1989, ţinut departe de ţara şi poporul său, Regele a continuat să militeze pentru propăşirea României. Pfreşedintele aminteşte turneele şi misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană, care ne arată devotamentul prin care a rămas necondiţionat fidel Naţiunii sale.

”Modelul său inspirator ne dovedeşte că pentru Mihai I, a fi în serviciul ţării a fost o profesiune de credinţă. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române şi a servit cu abnegaţie, demnitate şi responsabilitate ţara în care s-a născut”, afirmă Klaus Iohannis.

Şeful statului m enţionează că, pentru aceste merite, Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, potrivit rangului şi meritelor sale, iar, astfel, vom arăta că ne respectăm istoria şi că ştim să onorăm aşa cum se cuvine un mare om de stat.

”De asemenea, îmi exprim speranţa că societatea românească şi reprezentanţii ei politici nu vor lăsa ca moştenirea lui Mihai I să se piardă. Avem în continuare nevoie în viaţa noastră publică de continuitatea acţiunilor Familiei Regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea şi simţul datoriei, precum şi loialitatea faţă de interesele fundamentale ale statului român. Transmit totodată condoleanţele mele Familiei Regale. Dumnezeu să-L odihnească în pace!”, mai afirmă preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta o scrisoare de condoleanţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.