Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care prevedea amânarea până la 1 august a măsurii de dublare a alocaţiilor pentru copii.
Este vorba despre Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct.1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, transmite Administraţia Prezidenţială.
Pe 29 iunie, Guvernul a sesizat CCR în legătură cu acest act normativ, adoptat decizional de Camera Deputaţilor pe 3 iunie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Judecătorii Curţii au decis, pe 15 iulie, că legea care prevede amânarea dublării alocaţiilor pentru copii până la data de 1 august este constituţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.