Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European care va avea loc pe 10 şi 11 decembrie la Bruxelles, transmite Administraţia Prezidenţială. Şeful statului a avut marţi o discuţie la telefon cu preşedintele Consiliului European Charles Michel, iar temele abordate au fost combaterea schimbărilor climatice, precum şi la relaţia dintre UE şi Turcia. CE intenţionează să îbţină un acord cu privire la stabilirea unei noi ţinte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de „cel puţin 55%” comparativ cu anul 1990.
„Având în vedere faptul că la reuniunea Consiliului European din 10-11 decembrie se intenţionează obţinerea unui acord cu privire la stabilirea unei noi ţinte, mai ambiţioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de „cel puţin 55%” comparativ cu anul 1990, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat faptul că România susţine această propunere. Vor trebui însă luate în considerare circumstanţele naţionale şi punctele de plecare diferite în domeniu ale statelor membre ale Uniunii. Preşedintele României a pledat pentru crearea unui cadru flexibil care să permită tuturor statelor membre, indiferent de gradul de dezvoltare, să îndeplinească eficient obiectivele în domeniul schimbărilor climatice. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că tranziţia către o economie verde trebuie să fie echitabilă şi acceptabilă la nivel social, astfel încât să conducă la progresul economic al statelor şi să nu adâncească diferenţele dintre acestea”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale..
Referitor la discuţiile privind relaţia UE şi Turcia, în condiţiile în care liderii europeni s-au angajat în luna octombrie să monitorizeze evoluţiile din Mediterana de Est şi să revină asupra subiectului la reuniunea Consiliului European din luna decembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„În acest context, Preşedintele României s-a pronunţat pentru continuarea dialogului Uniunii cu Turcia, menţionând faptul că acest stat rămâne un partener important pentru Uniunea Europeană. Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare echilibrată a relaţiilor dintre Uniune şi Turcia, precum şi pentru o cooperare extinsă cu acest stat în domeniile de interes comun”, mai transmite sursa citată.
Totodată, în contextul evoluţiilor din Mediterana de Est, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat deplina solidaritate a României faţă de Grecia şi Cipru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.