Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi, care va începe la ora 10.00, un proiect de hotărâre pentru reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti. Un al proiect de act normativ prevede înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Muzeului Ororilor Comunismului în România.
„Prin prezenta hotărâre se reorganizează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti prin fuziunea prin absorbţie a Institutului Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti. Rolul modificării legislative este acela de a clarifica cadrul legal prin stabilirea de competenţe clare cu privire la activităţile conexe activităţii de cercetare-dezvoltare. În domeniul activităţilor conexe de cercetare - dezvoltare în urma aprobării prezentului proiect institutul poate deschide, dezvolta şi implementa cele mai noi tehnologii şi descoperiri în domeniul informaticii şi securităţii cibernetice. Îmbinarea celor două arii de competenţă ale institutului, respectiv aria principală de cercetare-dezvoltare şi cea de activităţi conexe este necesară pentru a putea realiza proiecte de cercetare-dezvoltare la un standard de calitate competitiv internaţional”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti prin fuziunea prin absorbţie cu Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti va asigura „creşterea competitivităţii interne şi internaţionale a institutului, integrarea acestuia în Aria Europeană de Cercetare şi accesarea cu succes a diferitelor instrumente de finanţare puse la dispoziţie de UE”, conform sursei citate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Guvernul are spre aprobare un alt proiect de hotărâre care priveşte înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Muzeului Ororilor Comunismului în România.
„Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare asigurarea cadrului legal pentru organizarea şi funcţionarea Muzeul Ororilor Comunismului în România, instituţie publică de cultură de importanţă naţională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, înfiinţată prin Legea nr. 157/2019 privind înfiinţarea Muzeului Ororilor Comunismului în România. Proiectul de act normativ cuprinde dispoziţii cu privire la modul de organizare şi funcţionare a Muzeului, stabileşte activităţile specifice obiectului său de activitate, modul în care este exercitată conducerea acestuia, rolul şi structura Consiliului Administrativ şi al Consiliului Ştiinţific, precum şi modul de finanţare al activităţii Muzeului”, precizează nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Alt proiect de hotărâre modifică şi completează hotărârea Guvernului 1017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, precum şi pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 24 alin.(9) şi (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
„Pentru efectuarea călătoriei, persoanele cu handicap şi asistenţii personali ai acestora, după caz, vor completa rubricile "de la staţia" şi "până la staţia" pe biletul propriu-zis şi pe cuponul statistic/anexă, după consultarea prealabilă a operatorului de transport interurban. La efectuarea unei călătorii, persoana cu handicap, însoţitorul acesteia sau, după caz, asistentul personal va prezenta biletul de călătorie gratuită integral operatorului de transport interurban. Este interzis a se detaşa una dintre părţile componente de către utilizator. Persoanele cu handicap, însoţitorii acestora, precum şi asistenţii personali sunt obligaţi să folosească cuponul statistic între aceleaşi localităţi/staţii de cale ferată înscrise în rubricile "de la staţia" - "la staţia" pe biletul propriu- zis”, arată actul normativ.
De asemenea, biletul de călătorie gratuită dă dreptul la întreruperea călătoriei de până la 5 zile, caz în care se va solicita operatorului de transport interurban viza de întrerupere a călătoriei.
„În cazul în care posesorul biletului de călătorie gratuită renunţă la călătorie, acesta va solicita operatorului de transport interurban viza de neutilizare şi restituirea cuponului statistic sau a cuponului anexă, după caz. Cuponul poate fi folosit pentru o altă călătorie, dar numai pentru călătoria înscrisă iniţial. Solicitarea de restituire se poate face numai în cursul lunii în care s-a vizat biletul de călătorie gratuită şi s-a emis legitimaţia de călătorie, la unitatea unde s-a prezentat biletul de călătorie gratuită pentru viză. La efectuarea unei călătorii pe baza biletului de călătorie gratuită, operatorul de transport interurban este obligat să completeze următoarele date: a) tariful total aferent pentru secţiunea înscrisă pe cuponul statistic şi pe cupoanele anexă, după caz; b) numărul de km total aferent pentru secţiunea înscrisă pe cuponul statistic şi pe cupoanele anexă, după caz; c) "Data călătoriei" pe cuponul statistic şi pe cupoanele anexă, după caz, şi "Data călătoriei " pe biletul propriu-zis. Aceasta reprezintă data exactă în care persoana a efectuat călătoria”, conform sursei citate.
Totodată, începând cu data de 1 ianuarie 2021, pentru transportul public interurban feroviar, rutier sau naval de călători pe teritoriul României, persoanele beneficiare vor utiliza biletul de călătorie gratuită. Art. 8 Persoana beneficiară poate efectua călătoria pe întreaga distanţă cu un singur operator de transport interurban. Art. 9. (1) Biletul de călătorie gratuită are dimensiunea 1/3 dintr-o coală A4, orientată portret, împărţită în trei părţi egale pe orizontală. (2) Biletul de călătorie gratuită este format din: a) biletul propriu-zis; b) cuponul statistic; c) două cupoane anexă”, mai prevede textul actului normativ.
Exectivul mai discută două proiect de hotărâre cu privire la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică: Proiect de hotărâre privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în vederea finanţării Reţelei Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală (ACN) a OCDE în anul 2020. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României pentru anul 2021 la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE, în vederea finanţării proiectului ce vizează protecţia şi confidenţialitatea datelor transmise de către ţările care implementează Standardul comun de raportare al OCDE (“Sistemul comun de transmitere a datelor”).
Guvernul va aprobat, prin proiect de hotărâre, eliberarea din funcţie a subprefectului judeţului Hunedoara, Dorel-Ovidiu Bretean. Executivul are spre aprobare şi un memorandum cu tema: „aprobarea Notei mandat de negociere a contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 250 mil. EUR, pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.