Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi, care va începe la ora 18.00, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care persoanele care nu sunt pensionate pot plăti contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau unul asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii ori într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în România, în statele membre ale UE sau în alte state cu care ţara noastră aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Art. I. –(1) Prin derogare de la art…. din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, denumită în continuare lege, referitoare la asigurarea în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contribuabilii sistemului public de pensii, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, potrivit proiectul de OUG afişat pe site-ul Executivului. 

Proiectul de act normativ mai prevede că perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Astfel până la data de 1 septembrie 2021, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate sau pensiei anticipată parţială. (2) Contractul de asigurare socială este încheiat între persoana interesată sau mandatar şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei sau a mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

„La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declaraţie din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia; b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii; c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar”, conform sursei citate. 

De asemenea, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă modific OUG 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare. Aceasta are prevederi care vizează alocarea unor sume către CFR din bugetul Ministerului Transporturilor. 

„Suma de 130.000 mii de lei, din totalul sumei prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor se alocă pentru majorarea, în condiţiile legii, a contribuţiei statului la capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători - S.A.  Suma prevăzută se virează de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, după obţinerea avizului Consiliului Concurenţei, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători – S.A, într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului şi se utilizează pentru plata obiectivelor de investiţii si reparaţii ale societăţii”, conform proiectului de OUG. 

Un alt proiectul de OUG modifică şi completează ordonanţa Guvernului 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996.

Astfel,  este introdus un alineat care prevede că: „Administraţiile portuare care au în proprietate/concesiune sau administrează infrastructură portuară aferentă porturilor identificate la art. 1 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor, denumit în continuare Regulament trebuie să respecte şi obligaţiile ce rezultă din aplicarea acestuia”.

Pe ordinea de zi a întrunirii de joi a Executivului figurează şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat. 

Guvernul va avea în primă lectură şi un proiect de lege privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură. 

Guvernul va adopta şi un proiect de hotărâre privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 şi un alt proiect de hotărâre privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare din acest an. 

Executivul mai are pe ordinea de zi un memorandum cu tema: „Aprobarea negocierii şi semnării Programului de cooperare în domeniul educaţiei şi formării între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ministerul Educaţiei şi Formării din Republica Socialistă Vietnam pentru perioada 2020- 2024”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.