Deputatul PNL Gigel Ştirbu, lider interimar al PNL Olt, a declarat, vineri, la întâlnirea regională a Ligii Aleşilor Locali a Partidului Naţional Liberal din regiunea Sud-Vest Oltenia, că niciodată, în judeţul Olt, PNL nu va mai sta la masa cu PSD. Vom face o alianţă pe dreapta / Este inadmisibil ca în 2024 această ţară să fie condusă de cineva care încă nu-şi găseşte diploma de bacalaureat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În ceea ce priveşte lupta noastră din Oltenia (..) acum două cicluri electorale în judeţul Olt erau 50 de primari de dreapta, 6 oraşe din cele 8 erau conduse de primari de dreapta. Ce s-a întâmplat? Să ştiţi că oamenii în judeţul Olt, sau Oltenia, nu votează neapărat stânga, toate aceste lucruri se întâmplă poate din cauza faptului că liderii noştri sau liderilor, unora dintre liderii noştri, le este mult mai confortabil să pună batista pe ţambal. E mult mai greu să te baţi cu PSD, e mult mai greu să te iei cu ei de piept şi ai probleme, să ai anumite neconcordanţe, să fiu mai elegant, cu instituţiile statului. E mult mai uşor să spui, gata şefu, facem aşa: mata iei 95 şi eu iau 5 primari”, a declarat Gigel Ştirbu.

El a continuat: ”Acesta este efectul pe care noi îl trăim în judeţul Olt. Niciodată, dar absolut niciodată, în Judeţul Olt, nu vom mai asista, vă garantez, atâta timp cât eu sunt în acest partid, nu plec în altul dar poate plec acasă, niciodată în judeţul Olt Partidul National Liberal nu va mai sta la masa cu PSD. Le-am spus-o şi ieri public şi vă spun şi dumneavoastră ce am declarat ieri şi ceea ce am început să facem. În judeţul Olt vom face o alianţă, am lansat invitaţia către toate forţele politice de dreapta să vină lângă Partidul Naţional Liberal, să facem o alianţă mare împotriva a tot ceea ce înseamnă subdezvoltarea acestui judeţ”, a arătat deputatul PNL. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Gigel Ştirbu a mai spus că jjudeţul Olt în acest moment se bate cu alte două judeţe din Moldova pentru cel mai sărac judeţ din România.

”De ce? Pentru că de 34 de ani acest judeţ a fost condus de Partidul Social Democrat”, a menţionat el. 

Gigel Ştirbu a mai spus că anul 2024 e un an crucial, nu numai pentru PNL, ci şi pentru România.

”Salvarea acestei ţări, salvarea acestei naţiuni, este ca la prezidenţialele din 2024 PNL să dea preşedintele acestei ţări.”, a precizat deputatul liberal.

”Este inadmisibil ca în 2024 această ţară să fie condusă de cineva care încă nu-şi găseşte, după ce caută destul de intens, diploma de bacalaureat. Nu cred că această ţară îşi permite să se întoarcă cu 30 de ani în urmă şi să piardă legătura cu lumea cuivilizată”, a spus Gigel Ştirbu. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.