Deputata AUR Gianina Şerban afirmă, vineri, că deşi s-a mai vorbit despre introducerea pedepsei cu castrarea chimică pentru pedofili şi violatori şi propunerea a fost respinsă de Parlament, poate reprezenta singura variantă prin care să punem capăt acestor acte de cruzime, după ce în ultima perioadă au avut loc mai multe abuzuri sexuale la adresa unor minori. Ea anunţă că va demara acest proiect şi îl va propune colegilor parlamentari. ”Sper, ca de această dată propunerea să fie votată de Parlament, pentru că vorbim despre o pedeapsă care se aplică şi în alte state ale lumii, şi care trebuie introdusă şi în România”, arată aceasta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dincolo de funcţia de parlamentar sunt mamă, iar ştirile care au apărut în ultimele zile sunt absolut înfiorătoare. Am acasă doi băieţi şi o fetiţă, iar atunci când văd şi aud aproape zilnic acte de cruzime faţă de copii, faţă de fetiţe de 7, de 14 sau 17 ani, mă îngrozesc. Dar, nu este vorba doar despre groaza care mă cuprinde, ci şi despre revolta pe care o simt în momentul în care văd că autorităţile statului nu sunt capabile să facă nimic altceva decât să ridice din umeri, să se declare consternate şi să ne spună că ele condamnă violenţa şi actele de cruzime împotriva femeilor şi copiilor”, spune Gianina Şerban într-un comunicat.

Deputata AUR precizează că ”avem un ministru al familiei, Natalia Intotero, care în loc să fi anunţat un adevărat război împotriva pedofililor, ne spune că este revoltată şi că, în fiecare zi, un minor este violat sau agresat sexual”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Bun, şi ce aveţi de gând să faceţi în afară de a face apel la alte autorităţi să îşi facă treaba? Nu datul din umeri şi apelul la tot felul de instituţii reprezintă soluţia pentru a scăpa de pedofili şi de violatori. Soluţia este să luăm măsuri dure şi să instituim pedepse care să elimine aceşti dereglaţi mintal”, arată reprezentanta AUR.

Gianina Şerban afirmă că, deşi s-a mai vorbit despre ea în trecut, dar a fost respinsă de Parlament, introducerea pedepsei cu castrarea chimică pentru pedofili şi violatori poate reprezenta singura variantă prin care să punem capăt acestor acte de cruzime.

”Este un proiect pe care îl voi demara şi îl voi propune colegilor mei parlamentari şi, sper, ca de această dată propunerea să fie votată de Parlament, pentru că vorbim despre o pedeapsă care se aplică şi în alte state ale lumii, şi care trebuie introdusă şi în România”, mai spune Gianina Şerban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.