Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat că s-ar fi aşteptat ca în şedinţa CSAT de joi să fie abordat şi subiectul măştilor neconforme şi ulterior să fie anunţate „măsurile care s-au luat atât împotriva celor care au greşit, şi au greşit grav împotriva românilor”.
„Reprezentanţii Guvernului ne-au anunţat cu nonşalanţă faptul că în România, de luni de zile, au pătruns măşti neconforme. Până în acest moment nu avem nicio garanţie din partea actualului Guvern PNL că nu se întâmplă şi în acest moment sau că nu se va întâmpla în continuare această situaţie, aş spune, de neconceput prin care, practic, românii să fie nevoiţi să plătească măşti neconforme care nu îi protejează. Pe de o parte, reprezentanţii Guvernului îi îndeamnă pe români să folosească cât mai mult masca, dar pe de altă parte, vin aproape relaxaţi să informeze asupra faptului că măştile care se găsesc în comerţ sunt neconforme şi, practic, nu îi protejează pe cetăţeni. Este un lucru foarte grav. Noi, reprezentanţii PSD, ne-am fi aşteptat ca în CSAT să se discute despre acest subiect, să se anunţe măsurile care s-au luat atât împotriva celor care au greşit, şi au greşit grav împotriva românilor, cât şi în legătură cu viitorul, adică ce măsuri concrete s-au luat, ce controale se vor face, ce verificări, astfel încât viaţa românilor să nu mai fie pusă în pericol”, a declarat Gabriela Firea, joi într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.
Candidata PSD la Senat în Bucureşti a mai spus că sunt semnale că oamenii se găsesc cu dificultate în farmacii medicamentele necesare diabeticilor.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Din păcate, guvernanţii actuali, în special reprezentaţi de către PNL, nu vin cu soluţii pentru români. De asemenea, primim foarte multe semnale din partea bolnavilor cronici. Ei în continuare nu au acces la sănătate decât cu mare dificultate, cu programări, cu liste de aşteptări. Nu este normal. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care menţine clasificările de la începutul pandemiei, şi anume spitale COVID, spitale suport COVID şi celelalte unităţi spitaliceşti în care se pătrunde foarte dificil şi cu reguli inumane impuse de ministrul liberal al Sănătăţii. În întreaga lume civilizată orice pacient, fie că este COVID sau suferă de o afecţiune cronică sau acută, se poate trata într-o unitate spitalicească fără probleme, pentru că de aceea plătim cu toţii asigurări către stat, să putem să beneficiem de tratamente moderne, de ultimă generaţie”, a completat Firea.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că autorităţile vor face în continuare controale „foarte serioase” în care se va verifica dacă măştile de protecţie scoase pe piaţa românească sunt conforme cu cerinţele. Orban recomandă cumpărarea de măşti produse în România, arătând că există zeci de producători români care scot pe piaţă măşti conforme cu toate cerinţele impuse de Uniunea Europeană.
ANPC a făcut mai multe controale în urma cărora a găsit măşti neconforme, aplicând amenzi şi transmiţând alerte în Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.
Ministrul Economiei Virgil Popescu a spus, miercurea trecută, că aproximativ jumătate din măştile care se găsesc în comercializare în momentul de faţă în reţelele de distribuţie nu ne protejează.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că măştile neconforme trebuie retrase din comerţ şi comercianţii amendaţi, subliniind că trebuie să facem diferenţa între măşti de protecţie şi pur şi simplu obiecte cu care poţi să acoperi faţa, gura, care nu au acelaşi grad de protecţie.
CSAT urmează să aprobe joi Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, după ce aceasta a fost aprobată vinerea trecută de către Executiv.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.