Ministrul Familiei, Gabriela Firea a transmis, miercuri, după o întâlnire cu Vişinel Bălan, preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, că este nevoie de un parteneriat solid între instituţiile statului şi organizaţiile care ţin legătura cu copiii aflaţi în grija statului, care trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi. ”Nu trebuie să se mai repete cazurile de abuz, violenţe sau adolescente care devin mame prea devreme”, a mai spus Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Copiii aflaţi în grija statului trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi. Putem face asta doar printr-un parteneriat solid între instituţiile statului şi organizaţiile care ţin legătura cu aceşti copii. Am făcut zilele trecute un apel către profesioniştii şi specialiştii cu experienţă în sistem. Nu trebuie să se mai repete cazurile de abuz, violenţe sau adolescente care devin mame prea devreme”, a scris ministrul Familiei, pe Facebook.
 
Gabriela Firea arată că s-a întâlnit marţi cu Vişinel Bălan, preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi.
 
”Experienţa sa de viaţă ne poate ajuta să facem schimbări în sistem pentru a le face viaţa mai bună copiilor abandonaţi. Aceşti copii au încredere în Vişinel Bălan. Vrem să prindă încredere şi în noi, să-şi deschidă sufletul şi să ne spună fără frică prin ce probleme trec”, spune Firea.
 
Ministrul anunţă că va colabora la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse cu Vişinel Bălan pentru a face viaţa acestor copii mai bună. 

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.