Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri că în următoarele săptămâni va declanşa procedura de scoatere la concurs a posturilor în toate agenţiile din cadrul Ministerului Agriculturii şi că, din acest moment, nu mai vorbim de instituţii subordonate politizate. Ministrul a mai spus că toate instituţiile vor intra în auditare şi, în cazul în care va identifica că fermierii care pe bună dreptate stau în stradă nu au primit subvenţie sau nu au fost deblocate anumite proiecte, dacă identifică vreo greşeală a unui director din instituţii, îl va demite imediat.
”Vă promit un lucru, că aceste agenţii care vor fi direct şi vor afecta direct fermierii români nu vor mai fi, cât voi fi ministru al Agriculturii, politizate, ca să fie foarte clar. Voi scoate posturile la concurs la toate agenţiile şi vor câştiga acei directori care sunt competenţi şi pot să câştige un concurs şi pot să conducă o instituţie cu fonduri foarte importante atât de la UE cât şi de la bugetul de stat, pentru că noi ne dorim ca aceste fonduri să se ducă corect şi legal către fermierii români”, a spus ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă.
Florin Barbu a anunţat că ”în următoarele săptămâni va declanşa procedura de scoatere la concurs a posturilor în toate agenţiile din cadrul ministerului agriculturii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În calitatea mea de ministru vreau să vă spun că din acest moment nu mai vorbim de instituţii subordinate ale ministerului agriculturii politizate, toate vor fi cu concurs, cei care se înscriu la concurs trebuie să aibă pregătirea necesară şi să câştige acest concurs”, a completat Barbu.
El a precizat că, din cerinţele pe care le-au cerut fermierii români, au fost anumite probleme şi sunt anumite probleme la plăţile fermierilor români”.
”De aceea, solicit şi conducerii APIA să ia toate măsurile necesare pentru că, după ce voi termina şi această discuţie privind plafonarea adaosului comercial, toate instituţiile din subordinea ministerului agriculturii vor intra în auditare de către mine şi în cazul în care voi identifica că fermierii care pe bună dreptate stau în stradă nu au primit subvenţie sau nu au fost deblocate anumite proiecte, că vorbim de AFIR sau nu au fost decontate anumite sume privind energia electrică la fermieri, în irigaţii, dacă identific vreo greşeală a unui director din instituţiile publice subordonate îl voi demite imediat”, a mai spus Florin Barbu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.