Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, se arată „surprinsă” de arestarea fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea şi acuză folosirea anchetei DNA de către unii politicieni în scop electoral.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Am fost şi eu surprinsă când am văzut ştirile. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Este normal ca în această perioadă să aşteptăm ca instituţiile statului să îşi spună ultimul cuvânt. Nu cred că este cazul ca noi, toţi ceilalţi, să anticipăm sau să tragem concluzii pripite. La nivel uman, îmi pare rău de oricine se află într-o astfel de situaţie, pe că a fost sau nu coleg cu mine, fie că e într-o altă formaţiune politică, sau pur şi simplu o persoană. Nu este nicio plăcere să fii privat de libertate câteva zile sau mai mult timp. Deci, din această perspectivă, tot regretul. Mai departe, ce se întâmplă cu această anchetă, vom afla” a afirmat Gabriela Firea duminică după amiază, într-o emisiune la Antena 3. 
„Pot în acest moment doar să-mi exprim părerea de rău că unii dintre politicieni au încercat să câştige capital electoral de pe urma acestui moment critic, uitând faptul că şi ei au avut în partidul lor astfel de momente şi nu cred că noi vreodată ne-am năpustit asupra lor să îi facem vinovaţi pe toţi. A generaliza şi a spune că dacă există un caz, două, trei într-un partid asta înseamnă că tot partidul şi toţi simpatizanţi i toţi votanţii sunt într-un anume fel şi să-i catalogăm eu cred că este o mare greşeală şi cred că cei care fac astfel de lucruri vor plăti, mai devreme sau mai târziu” , a adăugat Gabriela Firea
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebată dacă o sperie această arestare, în condiţiile în care totul se întâmplă după ce Sorina Pintea şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Baia Mare, Firea a subliniat că pot fi oameni care să se întrebe dacă există vreo legătură cu campania electorală care se apropie şi care se pot întreba dac se fac înscenări ori se plătesc poliţe.
„Nu neapărat că mă sperie această arestare, dar vă daţi seama că oricine îşi poate pune un semn întrebare, mai ales că nu avem cum să avem la dispoziţie toate elementele din dosar, nu ştim exact care sunt argumentele anchetatorilor, nu ştim în baza căror dovezi s-a făcut această reţinere. Fireşte, sunt şi oameni care îşi pun întrebarea dacă nu cumva există o legătură şi între faptul că se apropie cu paşi rapizi campania pentru alegerile locale şi pot fi plătite poate anumite poliţe sau pot fi făcute anumite înscenări sau anumite capcane” mai spune Firea. 
Ea afirmă că le-a transmis colegilor săi ca, mai ales în perioada de început de martie, când se primesc „mici atenţii”” simbolice „să fie foarte atenţi” pentru că „se pot întâmpla multe în această perioadă  care  totul se joacă în cheie electorală, politică”.

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, a primit sâmbătă mandat de arestare pentru 30 de zile, conform deciziei Tribunalului Bucureşti.

Pintea a fost reţinută de DNA sâmbătă dimineaţă, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Conform referatului cu propunerea de arestare preventivă, Sorina Pintea a exclamat ”Super tare!” după ce a aflat că că a primit suma de 120.000 de lei pentru contractul de modernizare a unui bloc operator la Spitalul Judeţean, dar şi ”Perfect!”, în momentul în care a aflat că i-a fost acceptată propunerea de a-i fi remis echivalentul a 7% din valoarea contractului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.