Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că pleacă din PSD, solicitându-i şi liderului partidului, Liviu Dragnea, să demisioneze de la şefia formaţiunii şi de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, avertizând că, în caz contrar, România va fi izolată pe plan european şi i se va tăia finanţarea europeană. Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu spune că demisia din partid a lui Sorin Moisă era, cumva, inevitabilă, pentru că apropierea acestuia de Dacian Cioloş a fost mai mare decât cea pe care a arătat-o pentru partidul pe listele căruia a ajuns europarlamentar, o poziţie similară având şi Viorica Dăncilă, care s-a întrebat retoric de ce atunci când a fost ales pe listele PSD ca să reprezinte România în Parlamentul European Sorin Moisă "nu s-a izbit de aceleaşi nemulţumiri pe care le invocă acum". Cătălin Ivan, însă, afirmă că plecarea lui Sorin Moisă din PSD este o pierdere imensă pentru stânga românească şi că "un partid sănătos, democratic, nu ar da un Sorin Moisă nici pe o sută de Liviu Dragnea".
”Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a dezgropat, reactivat şi adaptat la contextul actual al României o parte din reflexele îndelung cultivate în anii naţional-comunismului pe care le speram definitiv depăşite. Doar în 1990 partea cea mai reacţionară din FSN mai folosise acest discurs, pentru a-l abandona apoi şi ea şi a se legitima prin discursul integrării României în Uniunea Europeană şi NATO. Acum suntem din nou în situaţia în care străinul rău conspiră împotriva României, în care Bruxelles-ul este ostil şi inamic românilor, multinaţionalele îi exploatează pe români, George Soros este aliat cu diverse cancelarii occidentale pentru a scoate lumea în stradă şi se ocupă personal să comită diverse nedreptăţi împotriva domnului Dragnea”, a scris Sorin Moisă pe pagina personală de Facebook.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Europarlamentarul critică inadecvarea, incompetenţa, stângăcia, complexele, lipsa aderenţei spontane la elita europeană şi occidentală a grupării Dragnea, despre care spune că sunt transformate în pretext de falsă mândrie naţională.
”Ce oferă PSD acum nu este patriotism, ci naţionalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, în mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O formă de discurs şi practică politică ce apropie ţara nu doar de grupul iliberal al ţărilor de la Visegrad, ci şi de Rusia lui Putin”, mai atrage atenţia europarlamentarul.
Sorin Moisă denunţă şi ”lipsa halucinantă de empatie individuală sau de grup” arătată cu prilejul aniversării lui Liviu Dragnea în ziua comemorării celor doi ani de la Colectiv.
De asemenea, europarlamentarul critică şi neprioritizarea contrucţiei autostrăzii Târgu Mureş - Târgu Neamţ - Iaşi, ”durerea Moldovei, leagănul electoral al PSD”.
Moisă arată că PSD ar trebui să îşi asume ”cu prioritate” lupta împotriva corupţiei deoarece electoratul acestui partid este cel mai vulnerabil la corupţie, ”la cea mică în mod direct, la cea mare în mod sistemic”.
”Nu cred cu niciun chip că există o majoritate tăcută furioasă care ar sta să se reverse în stradă să stopeze <<abuzurile justiţiei>>, cum spune PSD. Dimpotrivă, oamenii sunt obidiţi şi, convinşi fiind că <<toţi sunt nişte hoţi>>, probabil ar tolera chiar şi excese ale justiţiei câtă vreme ele îi lovesc pe hoţi, ceea ce, evident, nu e deloc dezirabil: într-un stat de drept şi escrocii au drepturi. Sub nicio formă şi cu niciun preţ nu aş fi de acprd cu mutilarea justiţiei şi perpetuarea în România a unui model bazat pe impunitatea elitei politice în faţa legii”, mai scrie europarlamentarul.
CITEȘTE ȘI Olguţa Vasilescu, către Sorin Moisă: Am pierdut prea mult timp azi cu un securist mititel şi neînsemnat ca Dvs... Prindeţi viteză că are Cioloş nevoie de un argat acolo!Sorin Moisă cere demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD şi a Camerei Deputaţilor.
”Chiar dacă la finalul procesului nu i s-ar dovedi vinovăţia, poziţia lui Liviu Dragnea în fruntea partidului şi a Parlamentului României a devenit nesustenabilă oriunde în lumea civilizată. Pe 13 noiembrie, frecventabilitatea europeană şi internaţională a PSD, atât cât a fost ea construită în ultimii 20 de ani, a fost spulberată. Asocierea OLAF cu ancheta DNA este devastatoare şi face ridicolă teoria complotului <<Statului Paralel şi Ilegitim>>. Dat naibii, <<Statul>> ăsta dacă a preluat şi controlul instituţiei europene antifraudă. Chiar dacă în sufletul lui s-ar şti nevinovat, singurul act cu adevărat patriotic pe care îl poate face acum Liviu Dragnea, dacă într-adevăr iubeşte România, este să se retragă”, mai spune Sorin Moisă.
Europarlamentarul atrage atenţia că o acuzaţie de fraudă plecată de la o anchetă OLAF, cu caracter aparent sistemic, implicând o persoană de la vârful statului român care face numiri în funcţii cheie, va arunca în aer orice încercare a României de a justifica menţinerea unui buget important pentru propria dezvoltare după 2020. ”Ne va costa miliarde”, avertizează acesta.
”Cum credeţi că poate justifica un politician dintr-o ţară plătitoare netă la bugetul UE propriei opinii publice alocarea de bani mulţi unei ţări al cărei număr trei în stat este acuzat în acest fel de OLAF? Cu explicaţii despre statul paralel european?”, arată Moisă.
”Ce pare să se întâmple acum este că domnul Dragnea împinge România, pentru a se salva, înspre un proiect autoritar, pentru a justifica ignorarea reacţiei Uniunii Europene şi SUA la o operaţiune-şoc împotriva justiţiei. Românii, <<asediaţi>> de Bruxelles, multinaţionalele şi <<trădătorii sorosişti>> din interior, vor fi chemaţio să îl apere pentru a nu pierde beneficiile guvernării PSD.”, mai scrie Sorin Moisă.
”Pentru toate aceste motive, astăzi am decis să îmi prezint demisia din PSD”, conchide europarlamentarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.