Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fost adusă joi în ţară, la câteva zile după ce autorităţile judiciare bulgare au decis extrădarea sa. Ea a fost preluată de o maşină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la Vama Giurgiu. Joi seară, ea a ajuns la Penitenciarul Târgşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Surse din penitenciar au declarat că Udrea a fost aşteptată la intrarea în închisoare de jurnalişti şi de reprezentanţi ai societăţii civile.

Recent, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au explicat şi care sunt condiţiile în care fostul ministru va executa pedeapsa. Astfel, la Penitenciarul de femei Ploieşti - Târgşorul Nou, ea se va afla, timp de 21 de zile, în carantină într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minimum de 4 metri pătraţi. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
"În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul şi personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi se evaluează nevoile educaţionale, psihologice şi sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenţie şi asistenţă. La finalizarea acestei perioade, Elenei Udrea i se stabileşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică prin care se precizează activităţile şi programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deţinerii”, au transmis sindicaliştii.
 
Ulterior, având în vedere domiciliul, ea va continua executarea pedepsei în acelaşi penitenciar, în regim ce ar putea fi închis sau semideschis.
 
"Suplimentar stabilirii regimului de executare, Comisia (din penitenciar – n.r.) va lua în calcul statutul Elenei Udrea de persoană care necesită protecţie, fapt ce va presupune cazarea individuală sau împreună cu deţinute compatibile pe criterii de educaţie, profesie sau funcţie avută anterior arestării. Totodată, statutul de persoană care necesită protecţie presupune participarea la toate activităţile din penitenciar (inclusiv munca – dacă fostul politician optează pentru această posibilitate) cu asigurarea gradului necesar de protecţie, atât din punct de vedere al demnităţii umane, cât şi al siguranţei proprii”, au arătat aceştia.
 
Conform sursei citate, în penitenciarul din judeţul Prahova fenomenul supraaglomerării "nu este atât de accentuat” ca în unităţile penitenciare destinate bărbaţilor.
 
Penitenciarul Ploieşti-Târgşorul Nou are celule concepute pentru cazarea la comun.
 
"Din punct de vedere al spaţiului asigurat Elenei Udrea, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spaţiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru. Camerele de deţinere asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deţinută să aibă acces permanent la apă potabilă şi zilnic la apă caldă, acces nerestricţionat şi permanent la grupurile şi instalaţiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate. Spaţiile de deţinere sunt amenajate, astfel încât să permită iluminatul natural şi artificial, precum şi aerisirea optimă a acestora. În fiecare cameră sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere şi bănci, iar în baie rafturi pentru păstrarea încălţămintei. Celelalte bunuri de folosinţă îndelungată sunt păstrate la magazia penitenciarului unde deţinutele au acces conform programului stabilit”, a mai transmis FSANP.
 
Oficialii sindicatului au explicat, de asemenea, că grupurile sanitare din închisoarea de la Târgşor sunt dotate cu chiuvetă, duş, oglindă, etajeră şi vas WC, compartimentate astfel încât să asigure intimitatea persoanelor custodiate. Cabinele de toaletă sunt despărţite de grupul sanitar prin intermediul uşilor PVC, având asigurată ventilaţie naturală printr-o fereastră. De asemenea, accesul la apă potabilă este asigurat permanent, prin racordarea Penitenciarului Ploieşti-Târgşorul Nou la o sursă autorizată proprie, iar calitatea apei este certificată periodic prin buletine de analiză, scopul fiind acela ca valorile să corespundă normelor în vigoare.
 
Apa caldă este distribuită în cadrul tuturor secţiilor de deţinere, zilnic, în intervalul orar stabilit prin programul aprobat de directorul locului de deţinere.
 
"Elena Udrea va avea puse la dispoziţie articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, pătură şi pernă), conform normativului existent şi valabil pentru toate persoanele condamnate din sistem. Elenei Udrea i se va asigura zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum două ore, în curţi de plimbare amenajate. Dacă fostul politician nu va opta să presteze muncă ori să participe la alte activităţi în afara camerei, perioada minimă de plimbare în aer liber va fi de 3 ore, indiferent de regimul de executare. Hrana Elenei Udrea se va realiza în baza unui meniu diversificat pentru fiecare normă de hrană, cu menţionarea normelor asigurate la mic dejun, prânz şi cină. Meniurile sunt avizate de către medicul şef, acestea fiind afişate, zilnic, în cadrul fiecărei secţii de deţinere. Asigurarea menţinerii legăturii cu mediul de suport este realizată prin intermediul vizitelor, comunicărilor on-line si prin apeluri telefonice efectuate prin intermediul telefoanelor amplasate în interiorul camerei. Mai mult, Elena Udrea va beneficia de televizor amplasat în camera de deţinere, precum şi de publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate”, au mai arătat sindicatele din penitenciare.
 
Potrivit acestora, fostul ministru are garantat dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri "fără discriminare în ceea ce priveşte situaţia ei juridică sau regimul de executare”, aceste drepturi fiind asigurate cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.
 
"Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că Elena Udrea va beneficia, în închisoare, de condiţii mult mai bune decât beneficiază bătrânii din azile, copii din orfelinate şi bolnavii din spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii, categorii sociale care decontează, în prezent, milioanele de euro furate de fostul politician”, se mai arată în comunicatul FSANP.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Elena Udrea ar urma să fie dusă la Penitenciarul Târgşor, unde a mai fost încarcerată în 2015, tot în legătură cu dosarul Gala Bute.

Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, în data de 7 aprilie, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei.

În aceeaăi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.

Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa.

Elena Udrea a anunţat luni, la câteva zile după decizia de extrădare, că a sesizat CSM „pentru a cerceta o situaţie şocantă, şi este posibil şi foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ÎCCJ din 7 aprilie, prin care intr-un mod ilegal şi complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR” i s-a respins Contestaţia în Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea sa.

„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situaţie şocantă, şi este posibil şi foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ÎCCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal şi complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestaţia in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestaţia mea şi a celorlalţi doi (Obreja şi Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiaşi judecători au admis contestaţiile şi s-a trecut la rejudecarea cauzelor! Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineaţa zilei de 7 Aprilie, ziua în care s-a pronunţat decizia de respingere a cererii mele, cel puţin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General şi ameninţat cu puşcăria de cineva din conducerea instituţiei daca va fi pentru admiterea contestatiei mele şi favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR”, a scris Elena Udrea, luni pe Facebook.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.