Elena Udrea a anunţat că a sesizat CSM „pentru a cerceta o situaţie şocantă, şi este posibil şi foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ÎCCJ din 7 aprilie, prin care intr-un mod ilegal şi complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestaţia în Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea”.
„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situaţie şocantă, şi este posibil şi foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ÎCCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal şi complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestaţia in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestaţia mea şi a celorlalţi doi (Obreja şi Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiaşi judecători au admis contestaţiile şi s-a trecut la rejudecarea cauzelor! Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineaţa zilei de 7 Aprilie, ziua în care s-a pronunţat decizia de respingere a cererii mele, cel puţin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General şi ameninţat cu puşcăria de cineva din conducerea instituţiei daca va fi pentru admiterea contestatiei mele şi favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR”, a scris Elena Udrea, luni pe Facebook.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a adăugat că a solicitat să fie verificat „dacă la acel moment, adică in dimineaţa zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaţilor, ea fiind inversata ca urmare a schimbării opiniilor a cel puţin 2 judecători, sub presiunea ameninţării cu arestarea imediată”.
„Aşa s-ar explica şi de ce soluţia nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se ştia şi se aştepta, ci la ora 10:00 a fost anunţată presa şi nu acuzaţii!!! Că se amâna pronunţarea pentru ora 14:00 şi ca se face şedinţa publică. Am cerut CSM să verifice în ce a constat ameninţarea, şi să facă publice aceste informaţii. Evident că cer aplicarea legii asupra celor implicaţi în aceasta situaţie. Prin presiunile asupra a cel puţin 2 judecători, s-a obţinut nu doar arestarea mea, care este evident că este o miza uriaşă pentru cineva, dar s-a obţinut şi schimbarea majorităţii pro CCR din rândul judecătorilor de la Înalta Curte. Pentru că odată ce aceşti judecători au fost împotriva CCR în cel mai clar caz, Gala Bute, şi mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligaţi de acum încolo să fie împotriva CCR de fiecare dată. Cer găsirea unei soluţii juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalitaţi care s-a făcut în cazul meu. PS: Poate ne ajuta domnul Tolontan cu răspunsul la întrebarea: Cu ce au fost speriaţi judecătorii ÎCCJ şi de către cine?”, a completat Udrea.
Fostul ministrul Elena Udrea, condamnată definitiv în dosarul Gala Bute, va fi extrădată în România. Decizia magistraţilor bulgari este definitivă. Udrea a afirmat, după pronunţarea sentinţei, că nu există justiţie pentru ea nici în România, nici în Bulgaria şi acuză judecătorii că au răspuns la „presiuni”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.