Primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, devenit cunoscut la nivel naţional după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare în care îşi umilea fiica adolescentă, a rămas fără mandat, în urma unei sentinţe penale. Prefectul din Bistriţa-Năsăud a semnat, luni, ordinul de încetare a mandatului înainte de termen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prefectura Bistriţa Năsăud a anunţat, luni, că prefectul Stelian Dolha a emis Ordinul de încetare a mandatului înainte de termen pentru primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, în urma unei sentinţe judecătoreşti prin care Ogâgău a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare şi pierderea unor drepturi electorale.

Ogâgău a fost condamnat pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Iniţial, Traian Ogâgău a contestat sentinţa, însă ulterior a renunţat la contestaţie, au declarat pentru News.ro oficiali din cadrul Prefecturii Bistriţa-Năsăud.

În condiţiile în care ordinul intră în vigoare marţi, Traian Ogâgău a organizat, luni, o ceremonie de predare a mandatului de primar, pe care a transmis-o, în direct, pe Facebook. Primarul s-a prezentat cu banderola de primar pe care a predat-o succesorului său, viceprimarul oraşului. Ogâgău, care are pe rol mai multe dosare, a evitat să discute despre motivele pentru care a pierdut mandatul.

”De atâtea ori când îmi veţi cere sfatul cu mare drag voi veni şi voi pune osul la treabă. Conjunctura prin care s-a ajuns aici...nu mai contează nimic în momentul de faţă. Vreau să urez succes noii administraţii locale, noului primar şi vouă aveţi încredere că lucrurile merg în continuare aşa cum trebuie cu noua conducere”, a spus fostul edil.

Traian Ogâgău a câştigat alegerile locale din septembrie 2020 cu peste 65% din voturi, el fiind susţinut tacit la aceste alegeri de PNL, care nu a avut candidat pentru Primăria Sângeroz Băi.

Edilul, la rândul său, a postat, în acea perioadă, mai multe fotografii pe Facebook în care îşi exprima susţinerea pentru echipa PNL, utilizând inclusiv sigla PNL pe fotografii ale sale.

Ogâgău a intrat în atenţia opiniei publice anul trecut, după ce au apărut imagini filmate chiar de el, în care o pune pe fiica sa să stea în genunchi, dezbrăcată de la brâu în sus şi o umileşte. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.