Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după vizita efectuată în Israel, că investitorii israelieni sunt interesaţi să vină în România şi să investească în domeniul apărării, dar şi în cel medical, inclusiv pentru realizarea celor 8 spitale regionale.
"Interesele noastre cu Israel nu sunt necunoscute, vrem să colaborăm în industria de Apărare, cu precizarea că vrem ca cea mai mare parte a tehnicii să fie produsă în România", a spus Dragnea, cu privire la rezultatele vizitei sale oficiale în Israel.
El a adăugat că investitorii israelieni mai sunt interesaţi de domeniul IT, dar şi de cercetarea medicală, unde Dragnea a discutat despre realizarea celor 8 spitale regionale, plus unul metropolitan, la Bucureşti.
O altă temă de discuţie a fost laserul de la Măgurele, Dragnea spunând că israelienii ar putea contribui la înfiinţarea unui "Laser Valley" în zona Capitalei, pe modelul Silicon Valley.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut, de marţi până joi, o vizită oficială în Israel, în cursul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Knesset-ului şi preşedintele Beniamin Netanyahu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.