Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat, marţi, amânarea săptămâna trecută a adoptării proiectului de lege privind achiziţia sistemului de rachete Patriot, susţinând că motivul l-a constituit faptul că membrii Comisiei de apărare a Senatului au fost invitaţi, în ziua şedinţei, la un poligon de tir al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), menţionând că el nu crede în coincidenţe.
”Nouă ne-a spus joi la Caraş domnul Bădălău, preşedinte executiv PSD, vicepreşedinte al Senatului, că membrii din Comisia de Apărare de la Senat au fost invitaţi exact în aceeaşi zi şi perioadă să viziteze un poligon de tir. În general, nu prea cred în concidenţe, tocmai în ziua aia, la ora aia, drept pentru care joi a discutat, vineri le-am cerut colegilor mei în CExN din Senat ca ieri la 11.00 să întrunească comisia, să dea avizul, seara să se voteze, azi să încheiem în Cameră”, a susţinut Liviu Dragnea.
”Domnul Bădălău ne-a spus că au fost invitaţi la poligonul de tir al SPP, de cine, cum, de ce, sunt întrebări la care trebuie să primim răspuns, cu speranţa mea foarte mare că domnul Bădălău nu a glumit”, a adăugat liderul PSD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liviu Dragnea a mai spus că, dacă SUA îşi mai fac probleme în ceea ce priveşte angajamentul României în implicarea în parteneriatul strategic dintre cele două ţări şi ”după ce în tot acest an s-a produs o deschidere uriaşă către colaborarea cu SUA şi în domeniul militar şi în domeniul economic, înseamnă că avem o problemă”.
”Înseamnă că avem noi o problemă de comunicare. Nu există niciun fel de ezitare, cel puţin în ceea ce ne priveşte, ca şi majoritate parlamentară, Guvern, în respectarea acestor angajamente”, a adăugat el.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat săptămâna trecută pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că încearcă să facă racolări în PSD, numindu-l pe acesta "poştaşul de serviciu" de la Cotroceni. Dragnea a refuzat să facă alte precizări, spunând că pot oferi informaţii cei pe care şeful SPP i-a abordat.
Dragnea a început prin a spune la România TV că PSD nu are puterea, ci guvernarea.
”Este foarte importantă precizarea aceasta. (...)Puterea este de ani de zile, cel mai serios din 2005, la şeful statului din România, putere ocultă folosită în mod ocult, ilegal şi neconstituţional", a apreciat Liviu Dragnea.
Apoi, la insistenţele moderatorilor cu privire la incidente în care a fost implicat, la faptul că ar fi fost insultat în timp ce călătorea cu avionul şi la faptul că i se flutură cătuşele în faţă, Dragnea a spus: "Nu merg nici cu bâta la mine, nu meg nici cu SPP-ul lui Pahonţu".
După aceea, a continuat: "Apropo, domnule Pahonţu, nu mai încercaţi la niciun membru PSD să-l convingeţi să aibă gânduri de mărire! Ocupaţi-vă de SPP şi de paza lui Iohannis. Sfat prietenesc”.
Întrebat dacă şeful SPP este implicat în politică, liderul PSD a replicat: "E demult băgat. E poştaşul de serviciu, vestitorul de serviciu de la Cotroceni. A fost al lui Băsescu, acum este al lui Iohannis".
El a precizat că are aceste informaţii de la cei pe care Lucian Pahonţu i-ar fi abordat.
”Am informaţii de la cei la care a fost”, a continuat şeful PSD, adăugând: "Asta e tot ce pot spune în seara asta, cei la care a fost, dacă vor să spună, or să spună".
În aceeaşi emisiune, Liviu Dragnea a fost întrebat în beneficiul cui este "execuţia" sa, explicaţia sa fiind:"În beneficiul lui Iohannis şi al sistemului, foarte simplu!"
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.