Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni, în cadrul sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a NATO de la Bucureşti, că România a alocat resursele bugetare necesare Apărării şi a făcut apel şi la celelalte state membre ale Alianţei să facă la fel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am făcut şi continuăm să facem eforturi importante să ne creştem profilul în familia europeană. Am alocat resursele bugetare necesare Apărării, aşa cum puţine state au făcut-o. Relaţia cu partenerii transatlantici este de importanţă strategică pentru noi, iar soldaţii românii contribuie cu curaj şi determinare pe teatrele de operaţii şi apără cu succes prima linie a frontierei europene şi euroatlantice”, a spus Liviu Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că îşi doreşte o Alianţă puternică, bazată pe o relaţie transatlantică solidă, în cooperare cu UE, complementară şi eficientă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ne dorim implementarea deplină şi fără ezitare a angajamentelor asumate, împreună cu acceptarea fără ezitare a responsabilităţilor, inclusiv bugetare, de către toţi partenerii”, a mai spus el.

Liviu Dragnea a atras atenţia că una dintre principalele preocupări ale României este intensificarea provocării de pe flancul estic. 

”Marea Neagră este o regiune cheie în peisajul nostru de securitate, aşa cum ştiţi, aici situaţia devine din ce în ce mai complicată prin remilitarizarea zonei, prin persistenţa conflictelor îngheţate, prin utilizarea ei ca spaţiu de manifestare tacită a ostilităţii şi mai recent prin activarea ei ca rută de migraţie către UE (...) Situaţia din regiune a devenit tot mai tensionată. Sunt esenţiale deci implementarea deplină fără ezitare a unor angajamente asumate în mod repetat. În acest context, este necesar să nu uităm ceea ce este în primul rând Marea Neagră: o mare. Se impune deci adecvarea şi a mijloacelor maritime de apărare. Când discutăm despre Marea Neagră să luăm în calcul şi faptul că rutele de migraţie se modifică, aceasta devenind o poartă de intrare în Europa din ce în ce mai atractivă”, a spus el.

Dragnea a mai spus că NATO trebuie să promoveze menţinerea fermă a recunoaşterii graniţelor internaţionale ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Gerogiei.
 
”Oricât ne-am dori dialogul cu Rusia, acesta nu poate avansa în lipsa reciprocitărţii şi cu ignorarea normelor comunităţii internaţionale”, a subliniat el.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.