Procurorii prahoveni care cercetează furtul a mii de buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil, după alegerile locale de anul trecut, au stabilit că buletinele au fost sustrase şi apoi cel mai probabil arse, pentru ca membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani, cercetaţi într-un alt dosar pentru fraudarea alegerilor, să scape nepedepsiţi. Cel care ar fi pus la care furtul ar fi fost chiar primarul comunei Ciorani, Marin Voicu (PNL), care a aflat că voturile de la alegerile locale sunt renumărate după ce rezultatul a fost contestat. Din documentele depuse la instanţă reiese că unul dintre cei care au sustras voturile, la instigarea edilului, a fost angajat la primărie tocmai pentru a comite furtul şi a fi convins să tacă.
Dosarul instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a pornit de la o contestaţie depusă de unul dintre candidaţii la alegerile locale din 2020 în comuna Ciorani. După ce s-a constatat că faptele sesizate au caracter penal, organele de anchetă au decis renumărarea voturilor exprimate în secţiile de votare din comuna Ciorani, constatând, astfel, lipsa a mii de buletine de vot.
"În cadrul dosarului de urmărire penală astfel constituit, organele de urmărire penală au dispus renumărarea buletinelor de vot de la toate cele 5 secţii de votare organizate în comuna Ciorani. În vederea punerii în executare a acestei măsuri, organele de cercetare penală s-au deplasat la Judecătoria Mizil unde au identificat sacii cu buletinele de vot şi au procedat la renumărarea acestora, activitate ce s-a desfăşurat în camera de consiliu a Judecătoriei, pe parcursul mai multor zile. În perioada 24.01-03.02.2021, în prezenţa unui reprezentant al Judecătoriei Mizil, o echipă formată din mai mulţi lucrători de poliţie a renumărat buletinele de vot, ocazie cu care s-au stabilit discrepanţe între rezultatele consemnate în înscrisurile electorale şi cele reale. La finalizarea activităţii de renumărare, întrucât s-a apreciat că spaţiul iniţial de depozitare a sacilor cu buletinele de vot nu prezenta suficiente garanţii de siguranţă (anexa se afla în spatele Judecătoriei, unde nu se aflau camere de supraveghere şi nici punct de pază umană), buletinele de vot au fost depuse într-o altă anexă a Judecătoriei Mizil, care era prevăzută cu camere de supraveghere. Această anexă se afla într-o clădire aparţinând Primăriei Mizil, amplasată într-o curte separată, la o distanţă de circa 50 metri de sediul Judecătoriei, fiind folosită tot ca arhivă de către Judecătoria Mizil”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Prahova, care a dispus măsuri preventive în cazul unor inculpaţi în acest dosar.
Procurorii susţin că primarul comunei Ciorani, liberalul Marin Voicu, a aflat de activităţile întreprinse de organele de urmărire penală, respectiv renumărarea buletinelor de vot, noua locaţie de depozitare a acestora şi rezultatele constatate, iar în aceste condiţii a luat decizia de a acţiona în scopul zădărnicirii urmăririi penale.
"În acest context, (...) a căutat soluţii în vederea exonerării de la răspundere penală, atât a sa, cât şi a celorlalte persoane implicate, asigurându-le pe acestea că va efectua demersuri astfel încât ancheta care îi viza să conducă la o soluţie favorabilă. Inculpatul a considerat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea situaţiei în care se aflau este dispariţia totală a buletinelor de vot renumărate, acţiune care va conduce la disculparea tuturor participanţilor. Pentru atingerea scopului urmărit, a apelat la persoane de încredere din anturajul său, care să pună în executare planul infracţional astfel cum a fost conceput", se arată în documentele depuse de anchetatori la instanţa de judecată.
În cadrul cercetărilor, procurorii au mai stabilit că primarul l-a angajat la primărie pe unul dintre cei cărora le-a cerut să sustragă buletinele de vot, tocmai pentru a se asigura de loialitatea şi de tăcerea acestuia.
"Referitor la inculpatul XXX, acesta, deşi era apropiat al primarului, participarea la comiterea faptei a impus angajarea acestuia într-o funcţie publică la nivelul Primăriei Ciorani, ca răsplată pentru activitatea infracţională desfăşurată, dar şi pentru ca XX să se asigure de tăcerea acestuia”, mai susţin procurorii, conform încheierii de şedinţă anonimizate de la Tribunalul Prahova.
Înregistrările arată că o persoană mascată a intrat în clădirea utilizată drept arhivă a Judecătoriei Mizil şi a părăsit clădirea cu o geantă voluminoasă. Sacii cu buletine de vot au fost găsiţi violaţi, iar camera de supraveghere smulsă.
"În data de 19.02.2021 organele de cercetare penală care instrumentau cauza referitoare la fraudarea votării, fără a cunoaşte despre furtul comis, s-au deplasat la anexa Judecătoriei Mizil pentru a pune în executare ordonanţa procurorului de caz de a ridica sacii cu buletinele de vot şi a le depune în camera de corpuri delicte. La acel moment, organele de poliţie au observat că o parte din saci erau desfăcuţi, având sforile rupte, iar camera de supraveghere video din încăpere era smulsă din perete. Întrucât nu s-a putut proceda la vizionarea înregistrărilor video la acea dată, dar şi pentru că s-a creat ipoteza ca sacii să fie deterioraţi ca urmare a acţiunii unor şobolani iar camera de supraveghere să cadă de la trepidaţiile traficului rutier din zonă, buletinele de vot nu au mai fost ridicate la acea dată, urmând să fie mai întâi vizionate înregistrările camerelor de supraveghere video. În data de 23.02.2021, cu ocazia vizionării înregistrărilor video de la camerele de supraveghere s-a constatat că în data de 08.02.2021 o persoană necunoscută, mascată, a pătruns în clădirea utilizată de Judecătoria Mizil, a împins camera de supraveghere din încăperea unde se aflau depozitate buletine de vot şi a părăsit clădirea cu o geantă voluminoasă, reprezentantul Judecătoriei Mizil sesizând organele de poliţie cu privire la cele constatate. Data de 23.02.2021 a constituit momentul în care s-a aflat public despre fapta comisă, inclusiv prin intermediul mass-media. În perioada imediat următoare, organele de urmărire penală au procedat la ridicarea şi renumărarea buletinelor de vot, ocazie cu care s-a constatat că au fost sustrase un număr de 4308 buletine de vot, dintre care 2454 buletine de vot valabil exprimate şi 1854 de buletine de vot anulate”, precizează sursa citată.
Procurorii au bănuiala că buletinele de vot sustrase au fost arse, cel mai probabil.
Din aceleaşi documente reiese că primarul le-a dat asigurări membrilor comisiilor din secţiile de votare că nu există probe împotriva lor, pentru a se asigura că aceştia nu dau declaraţii care să îl incrimineze.
"După comiterea faptei, dar anterior sesizării acesteia, pe fondul chemării în faţa organelor de urmărire penală a persoanelor care au făcut parte din secţiile de votare, inculpatul XX a început să le dea asigurări, în special angajaţilor Primăriei, cu privire la exonerarea de la răspundere penală, invocând faptul că buletinele de vot au dispărut, fiind arse. Pentru a verifica afirmaţiile inculpatului XX, numita XXX, angajată a Primăriei Ciorani şi suspectă în cauza referitoare la fraudarea votării, a solicitat renumărarea buletinelor de vot, deşi această activitate fusese efectuată anterior de organele de cercetare penală. S-a precizat că inculpatii din dosarul nr.31/P/2021, inclusiv inculpatul XX, au considerat că prin dispariţia buletinelor de vot, chiar dacă au fost renumărate, urmărirea penală va fi îngreunată, dacă nu chiar zădărnicită, în condiţiile în care ar fi putut invoca o eventuală greşeală de renumărare efectuată de organele de poliţie. Această renumărare nu s-a efecuat în prezenta vreunui suspect sau inculpat, aspect invocat în dosarul nr. 31/P/2021, ceea ce era considerat de către inculpaţi ca o aparentă nelegalitate", se mai arată în încheierea de şedinţă.
Dosarul fraudării alegerilor locale din comuna Ciorani a fost trimis în judecată. Unii dintre inculpaţi au recunoscut faptele şi au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. În dosarul sustragerii voturilor, primarul comunei Ciorani, liberalul Marin Voicu, a fost plasat sub control judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.