Fostul ministru al Mediului Doina Pană a avut un schimb de replici cu ministrul propus la Mediu, Costel Alexe, în cadrul audierilor din comisii de marţi, reproşându-i acestuia că tot ce face este PR şi că a luat nicio decizie concretă. Alexe a rugat-o pe Doina Pană să explice de ce în judeţul său, Bistriţa-Năsăud, în timpul mandatului lui Ioan Deneş au crescut tăierile ilegale cu 45 la sută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Doina Pană i-a spus lui Costel Alexe că nu a făcut nimic în fruntea Ministerului Mediului în aproape patru luni de mandat. 
 
"Aţi fost un coleg cu noi în Comisia de Mediu care promitea foarte mult. Pe măsură ce ne întâlnim în calitatea dumneavoastră de ministru desemnat, nu vă mai recunosc, tot ce faceţi este doar PR, nimic concret, aveţi aproape patru luni de când ocupaţi această funcţie şi în afară de faptul că arătaţi cu degetul în stânga şi în dreapta şi toată lumea e de vină şi într-una invocaţi ce o să faceţi. Nimic, ce aţi făcut. Eu în primele trei luni în 2014 am scos radarul şi 112, măsuri concrete”, a spus Doina Pană. 
 
Costel Alexe a replicat: "Tot ce am spus acum două săptămâni despre dumneavoastră, despre anii pierduţi sub guvernarea dumneavoatră şi a PSD-ului, despre tot ce nu aţi făcut din păcate pentru România, îmi menţin părerea şi nu v-o mai spun din nou”.
 
Fostul ministru al Mediului din guvernarea PSD a continuat şi l-a întrebat pe Costel Alexe cine a luat cele mai multe măsuri împotriva tăierilor ilegale, PSD sau PNL? 
 
"Să spună domnul ministru cine a luat toate aceste măsuri împotriva tăierilor ilegale în România, PSD sau PNL? Mă refer la radar, la 112, la noul cod silvic, la preluarea în pază a tuturor pădurilor, mă refer la noua lege a contravenţiilor silvice, la tot ce s-a făcut, la contractul de dezvoltare a sistemului informatic, care, mă rog, din motive nu ştiu de care..., cu STS-ul, cine le-a făcut, PSD sau PNL? Că nu mai pot să aud într-una când spuneţi că PSD nu a făcut nimic din moment ce tot ce s-a luat pe păduri până acum, mult, puţin a luat PSD, domnule ministru”, a spus Doina Pană. 
 
Costel Alexe a întrebat-o pe Doina Pană de ce tăierile ilegale au crescut în judeţul Bistriţa-Năsăud cu 45 la sută în mandatul lui Ioan Deneş ca ministru al Mediului.  
 
"Nu am vrut astăzi să politizez, că voi mai veni în faţa dumneavoastră, doamna Doina Pană, şi sper ca la un moment dat să mă şi votaţi pentru că sunt convins că argumentele mele, dacă nu aţi avea culoarea politică, m-aţi vota cu tot sufletul dumneavoastră. Am o singură observaţie, că sunteţi din Bistriţa, doamna Pană, explicaţi dumneavoastră românilor dacă au avut încredere în măsurile dumneavoastră, dacă au dat rezultate şi m-aş bucura foarte mult să explicaţi presei la ieşiri cum în mandatul ministrului Deneş din Bistriţa, tăierile ilegale din judeţul dumneavoastră au crescut cu 45 la sută într-un singur an”, a mai afirmat Costel Alexe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.