Deputatul Oana Bîzgan şi-a anunţat luni, în cadrul unei declaraţii pe holurile Parlamentului, demisia din USR, spunând că motivul este de natură personală şi că va rămâne deputat independent.
”Azi am luat decizia să continui ca şi deputat independent (…) Voi continua să colaborez cu USR. Nu am negociat, nu negociez şi nu voi negocia cu niciun partid existent poziţia aceasta şi rămân fidelă principiilor fondatoare ale USR (...) Motivul este unul personal”, a declarat Oana Bîzgan.
Ea a precizat că doreşte să îşi ducă la final mandatul de parlamentar în ce mai eficient mod şi consideră că doar prin demisia din USR va putea face acest lucru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebată dacă se alătură unui eventual proiect politic nou al lui Nicuşor Dan, Bîzgan a spus că momentan nu..
”Nu mă gândesc momentan la un proiect nou, ci la toate proiectele pe care le-am demarat privind egalitatea de şanse şi drepturile femeii în România, pe care vreau să le duc la bun sfârşit”, a precizat Oana Bîzgan.
Bîzgan este al treilea parlamentar care părăseşte USR, după deputaţii Manuel Costescu şi Nicuşor Dan.
Pe 1 iunie, în semn de protest faţă de poziţionarea partidului împotriva revizuirii Constituţiei privind căsătoria, liderul USR Nicuşor Dan a demisionat din formaţiunea pe care o înfiinţase.
El şi-a motivat plecarea din USR prin faptul că nu a putut respecta promisiunea făcută celor pe care i-a convins să intre în partid, potrivit căreia Uniunea nu va lua decizii care să contravină sentimentelor intime, identitare ale membrilor săi. El a spus că, în cazul în care un organism de conducere al partidului superior Biroului Naţional va anula decizia de poziţionare a formaţiunii pe problema familiei, el se va întoarce în USR, precizând că în caz contrar va aştepta să apară un partid în care să se regăsească.
La rândul său, Manuel Costescu, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, a anunţat, pe 1 martie, că va demisiona din Legislativ, din motive personale, pentru a petrece mai mult timp alături de familia sa, care locuieşte în Marea Britanie.
"În ultimele 14 luni mi-am împărţit viaţa între Bucureşti şi Londra. În acest timp am încercat să găsesc o balanţă între viaţa personală şi cea profesională, în aşa fel încât cei 2000 de kilometri dintre mine şi familia mea să nu fie o problemă insurmontabilă. Însă am învăţat că, deşi am petrecut peste 40 de weekenduri cu cei trei mici copii ai mei, pur şi simplu nu este de ajuns", a scris fostul deputat, pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.