Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că investiţiile străine în ţara noastră au ajuns, în primele şapte luni ale anului, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, înregistrând totodată şi o creştere de peste 22 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. Dăncilă a mai spus că România este pe locul trei în ierarhia ţărilor cu cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dăncilă a declarat că a convocat joi şedinţă de guvern, a doua din această săptămână, având în vedere că săptămâna viitoare se va afla într-o vizită de lucru în SUA.

“Am convocat astăzi a doua şedinţa de guvern din această săptămână pentru a adopta proiectele pregătite deja de ministere, având în vedere că săptămâna viitoare, voi conduce delegaţia guvernamentală într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Vrem să ne asigurăm că lucrurile se derulează normal, că proiectele guvernamentale sunt puse în aplicare fără întârziere, dar în acelaşi timp acţionăm pentru stimularea şi atragerea investiţiilor”, a afirmat premierul.

Dăncilă a spus că în primele şapte luni din 2019 investiţiile străine în România au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.

“Veştile din economie sunt foarte bune. În primele şapte luni ale anului investiţiile străine directe au înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani şi o creştere cu 22,3 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, România este pe locul trei în ierarhia ţărilor cu cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est. Aceste date ne arată că economia României este pe un trend ascendent, care trebuie susţinut şi încurajat de guvern, iar diplomaţia economică are aici un rol foarte important. România este o destinaţie de afaceri atractivă, oferă oportunităţi de investiţii şi forţă de muncă bine pregătită, a explicat Dăncilă.

Primul ministru a mai transmis că a semnat documentele cu omologul său din Polonia în mai multe domenii, printre care infrastructură, transpoturi şi fonduri europene.

“Acesta a fost un punct relevant al discuţiilor purtate ieri cu omologul meu din Republica Polonă şi cu membrii Guvernului polon, ţară de care ne leagă o lungă tradiţie. Semnarea documentelor bilaterale în domenii precum infrastructura, transporturile, energia, comunicaţiile şi digitalizarea, antreprenoriatul, gestionarea fondurilor europene, reprezintă încă un fundament solid al dezvoltării relaţiilor noastre economice. Vom continua reuniunile în acest format pentru a pune în practică proiecte comune, cu beneficii mari pentru cetăţenii ţărilor noastre”, a mai spus Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.