Liderul eurodeputaţilor social-democraţi români, Viorica Dăncilă, susţine că modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor introduce prevederi similare Regulamentului de Procedură al Parlamentului European, care au menirea de a da cursivitate procesului legislativ.
"Protestele opoziţiei faţă de modificările Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt de fapt proteste faţă de introducerea unor prevederi în spirit european, care urmăresc să menţină procesul legislativ cursiv, dar şi civilizat. În Parlamentul European amendamentele respinse în comisiile de resort pot fi aduse la votul în plen doar în nişte condiţii foarte speciale. Parlamentul nu trebuie să fie o instituţie a războaielor de imagine şi a scandalurilor, aşa cum doresc cei din opoziţie să devină. Legislativul naţional trebuie să rămână o instituţie care să dezbată serios propuneri şi să legifereze. Este regretabil faptul că partidele de opoziţie din România nu au maturitatea să înţeleagă care este misiunea unui Parlament. Nu există state ale Uniunii Europene în care Parlamentul să fie tratat cu atâta lipsă de respect chiar de către oameni care îi sunt membri", susţine Viorica Dăncilă, citată într-un comunicat remis presei de PSD.
Modificarea adusă regulamentului Camerei Deputaţilor a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, în termen de o oră de la adoptarea acesteia de către plenul Camerei.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri cu 176 voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR), 88 de voturi ”împotrivă” (PNL, USR, PMP) şi 3 abţineri modificarea propriului regulament de funcţionare, astfel încât timpii de dezbatere a unui act normativ în acest for să fie reduşi semnificativ. Cu doar o oră înainte, comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat cu 4 voturi ”pentru” şi 3 voturi ”împotrivă” un raport de admitere a modificărilor propuse la regulament.
”După ce timpul de dezbatere stabilit în funcţie de complexitatea raportului a fost epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul din amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială”, se arată în amendamentul adoptat de comisia de regulament la propunerea deputatului PSD Eugen Nicolicea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.