Premierul Viorica Dăncilă anunţă că, începând de luni, va avea loc o analiză "mult mai amplă" a unor ministere, care va viza atât îndeplinirea programului de guvernare, cât şi modul în care miniştrii au fost în teritoriu, cum au comunicat. "(...) avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte, dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate", spune Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, dacă vor mai fi miniştri schimbaţi în perioada următoare, Dăncilă a răspuns: "Vor mai fi, vor mai fi ministere care vor fi analizate, de luni începem din nou analiza pe ministere, de data aceasta o analiză mult mai amplă".

"Pe lângă analiza îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare, pe lângă analiza modului în care miniştrii au fost în teritoriu, modul în care au comunicat, avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte, dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate", a explicat Dăncilă.

Ea a spus că, începând de luni, avem o comisie şi va participa şi ea, în calitate de prim-ministru, "astfel încât să avem o analiză a tuturor acestor aspecte".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.