Dan Barna a declarat, întrebat dacă va fi vicepremier cu portofoliu, că şi-a asumat coordonarea a ceea ce numeşte Dezvoltare Europeană. Liderul USR a precizat că toate ministerele care au resurse din fonduri europene vor face parte din acest portofoliu.
„Este un portofoliu de coordonare. L-aş numi Dezvoltare Europeană, toate ministerele care au resurse din fonduri europene vor face parte din acest portofoliu pe care mi l-am asumat. Îmi asum acest lucru pentru că e nevoie de o persoană care să deblocheze acele lucruri. Vorbim de PNRR, de investiţii şi e o muncă importantă aceasta de a elimina rumeguşul din proces”, a afirmat Dan Barna, după audierea lui Cristian Ghinea în comisiile parlamentare.
El a adăugat că va vedea în ce măsură poate participa la audierilor celor propuşi miniştri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„O să văd în ce măsură se suprapun programele, în măsura în care va fi posibil, o să merg la audieri să fiu alături de colegii noştri din Guvern. Această coaliţie vine cu dorinţa de a construi şi de a face reformă”, a completat Barna.
Miniştri propuşi în Cabinetul Cîţu sunt audiaţi miercuri în comisiile parlamentare, iar votul pentru învestirea Guvernului urmează să fie dat în plenul reunit, de la ora 15.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.