Dan Barna a făcut apel la toţi liderii formaţiunilor politice de a trimite senatorii ca să voteze în plenul de miercuri iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”. „Cer tuturor partidelor să vină la acest vot istoric”, a adăugat preşedintele USR, precizând că toţi parlamentarii USR vor fi prezenţi la şedinţă, mai puţin de unul singur care nu a putut ajunge la Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Este o zi istorică astăzi pentru România. După eforturi de 2 ani de zile, după un milion de cetăţeni care au cerut lucrul acesta, iniţiativa cetăţenească Fără penali în funcţii publice este astăzi pe ordinea de zi a Senatului. Fac apel la preşedinţii partidelor, fac apel la domnul Orban, la domnul Ciolacu, la domnul Kelemen Hunor, la domnul Tomac: trimiteţi-vă astăzi senatorii la vot. Un vot pentru iniţiativa Fără penali dat astăzi de Senatul României ar fi un mesaj că acest Parlament toxic, Parlament care în multe momente, în ultimii 4 ani, aproape a scos România din Europa ar putea să îşi spele puţin obrazul, ar putea să facă un lucru cu adevărat necesar pentru societate”, a afirmat Dan Barna, miercuri la Parlament.

El a mai spus că votul la această iniţiativă este unul care transmite un mesaj puternic şi anume că parlamentarii îşi asumă faptul că persoanele condamnate nu mai au ce căuta în funcţii publice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Astăzi ar fi posibil în trei sau patru ore ca Parlamentul României să dea un mesaj că se termină cu penalii în funcţii publice. E un mesaj atât de puternic şi este un mesaj pe care peste un milion de cetăţeni care au semnat această iniţiativă îl aşteaptă de la Parlamentul României. Colegii mei sunt toţi prezenţi astăzi. Lipseşte un singur coleg care nu a reuşit să ajungă, dar suntem prezenţi aici şi ne asigurăm şi cer tuturor partidelor să vină la acest vot istoric. Acest vot este dincolo de chiţibuşuri parlamentare. Acest vot este dincolo de poliţe punctuale. E un vot prin care parlamentarii îşi asumă că persoanele condamnate nu mai au ce să caute în funcţii de primar, consilier sau de parlamentar. E o miză importantă”, a completat Barna. 

Acesta a explicat că, în cazul în care nu este dat votul în această săptămână, atunci referendumul nu mai poate avea loc odată cu alegerile parlamentare din 6 decembrie. 

„De ce se întâmplă astăzi? Pentru că pe calendarul constituţional este foarte clar prevăzut că trebuie să fie un interval de 30 de zile. Acesta e termenul în care, prin adoptarea de către Senat, va putea fi organizat referendumul pe 6 decembrie, odată cu alegerile parlamentare. Vorbim practic de un singur buletin de vot în plus în pachetul pe care îl primesc alegătorii. În felul acesta asigurăm şi componenta de cost şi de economisire a resurselor, dar şi componenta de sănătate publică atât de necesară. Dacă s-ar fi votat cu o săptămână mai devreme sau dacă s-ar fi votat săptămâna viitoare, ar fi însemnat că referendumul trebuie făcut separat de alegeri, ceea ce în actualul context este evident că nu este de dorit şi nu are nicio logică”, a conchis liderul USR.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” a fost lansată în anul 2018 şi a fost semnată de 1 milion de români.

Senatul are înscrisă pe ordinea de zi a plenului de miercuri, care va începe la ora 14.00, iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, sub rezerva primirii raportului pe acest proiect, conform site-ului instituţiei. 
 
Comisia de constituţionalitate a Senatului a adoptat marţi un raport favorabil pentru propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei cunoscută sub denumirea „Fără penali în funcţii publice”. Totuşi, raportul a fost dat fără a fi unul comun cu cei din Comisia juridică.
 
Pe 14 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de prim for sesizat, iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”. Au fost 295 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” prevede introducerea unui alineat în Constituţie la articolul 37 care spune că: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

După dezbaterile în comisiile reunite, iniţiativa urmează să fie supusă votului plenului Senatului. În cazul în care ea primeşte votul favorabil a două treimi din numărul senatorilor, Guvernul ar urma să organizeze referendumul de modificare a Constitiţiei în 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.